Tragerea la sorți a play-off-ului din Liga Națiunilor. România și-a aflat adversara din barajul pentru Euro 2020

Tragerea la sorți a play-off-ului din Liga Națiunilor. România și-a aflat adversara din barajul pentru Euro 2020
România și-a aflat adversara din barajul pentru Euro 2020

România și-a aflat adversara din barajul pentru Euro 2020, în urma tragerii la sorți a play-off-ului din Liga Națiunilor. Evenimentul a avut loc vineri, 22 noiembrie, la Nyon. Este ultima șansă de calificare a tricolorilor la turneul european din vara anului viitor.

UPDATE – România va juca împotriva Islandei, în deplasare, pe 26 martie 2020. Adversara din finală va fi învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria.

România și-a aflat adversara din barajul pentru Euro 2020

După ce s-au disputat toate meciurile din preliminariile Euro 2020, s-au aflat primele 20 de echipe calificate la turneul final de anul viitor. Acestea sunt: Anglia, Cehia, Ucraina, Portugalia, Germania, Olanda, Elveţia, Danemarca, Croaţia, Ţara Galilor, Polonia, Austria, Spania, Suedia, Franţa, Turcia, Belgia, Rusia, Italia şi Finlanda.

„Se va stabili cine dintre Bulgaria, Israel, Ungaria și România va evolua în play-off-ul Diviziei C, urmând a întâlni Scoția, în deplasare. Celelalte trei selecționate vor disputa play-off-ul Diviziei A. Dacă tricolorii vor fi repartizați în ”A”, atunci primul joc va fi în Islanda”, precizează Federația Română de Fotbal.

În play-off-ul din Liga Națiunilor s-au calificat următoarele echipe:

  • Divizia A: Islanda
  • Divizia B: Bosnia-Herțegovina, Slovacia, Irlanda, Irlanda de Nord
  • Divizia C: Scoția, Norvegia, Serbia, Bulgaria / Israel / Ungaria / România
  • Divizia D: Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus

Ce șanse are România să se califice la Euro 2020

Varianta 1

  • Semifinală cu Islanda în deplasare
  • Finală cu Bulgaria / Israel / Ungaria acasă sau în deplasare, în funcție de tragerea la sorți

Varianta 2

  • Semifinală cu Scoția în deplasare
  • Finală cu câștigătoarea dintre Norvegia și Serbia acasă sau în deplasare, în funcție de tragerea la sorți

Cele mai importante momente pentru România înainte de Euro 2020

  • 22 noiembrie 2019 – tragerea la sorți a play-off-ului Ligii Națiunilor
  • 30 noiembrie 2019 – tragerea la sorți a grupelor Euro 2020
  • 26 martie 2020 – semifinalele play-off-ului Ligii Națiunilor
  • 31 martie 2020 – finalele play-off-ului Ligii Națiunilor
  • 1 aprilie 2020 – tragerea la sorți a grupelor Euro 2020, cu tot cu ultimele 4 echipe, calificate din play-off-ul Ligii Națiunilor
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI