Tragedie în Marea Mediterană! Peste 100 de morți în urma unui naufragiu

Tragedie în Marea Mediterană! Peste 100 de morți în urma unui naufragiu

Cel puțin 116 de migranți și-au pierdut viața, în Marea Mediterană, în largul Libiei, după ce ambarcațiunea de lemn în care se aflau s-a scufundat. În urma naufragiului, numărul persoanelor decedate ar putea să se ridice la 150 de persoane.

Anunț cutremurător în urma naufragiului din Marea Mediterană: „Este vorba de cea mai mare tragedie de anul acesta!”

„Este vorba de cea mai mare tragedie de anul acesta!”, spune Filippo Grandi, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, referitor la naufragiul care a avut loc, în Marea Mediterană, în largul Libiei. Potrivit primelor informații apărute, nava care s-a scufundat plecase din zona Khoms, situată la peste 100 de kilometri est de Tripoli.

Pe ambarcațiune se aflau 300 de imigranți și, conform unor surse locale, cel puţin 116 oameni au murit în naufragiu, iar alte 132 au fost salvate şi transportate în Libia. Zeci de persoane sunt date dispărute, fiind posibil ca numărul victimelor să crească și să ajungă la 150. „Reluarea operaţiunilor de salvare pe mare, oprirea detenţiei refugiaţilor şi imigranţilor în Libia, identificarea rutelor mai sigure în afara Libiei trebuie să se producă acum, până nu va fi prea târziu”, a cerut Filippo Grandi, şeful Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi.