Smiley a putut fi văzut, începând cu data de 25 februarie, într-o ipostază aflată în antiteză numele său, dar și cu caracterul său. Omul zâmbitor, care mereu a știut să vadă partea plină a paharului și și-a luat energia și bucuria din cele mai simple lucruri, a fost înlocuit cu personajul aflat la un pas de a-și pune capăt existenței din cauza depresiei, invadat adesea de atacuri de panică.
Smiley, omul, a intrat în pielea personajului Alex, un bărbat depresiv, cu accese de plâns și tremurat, neputincios în fața episoadelor de panică. S-a întâmplat în filmul „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncașu, în care Smiley interpretează rolul principal, un rol ce contrastează puternic cu felul său de a fi, dar un rol în care mulți se pot care se confruntă cu depresia, boala secolului, se pot regăsi.
Pentru ca Smiley să devină Alex, fie și într-un film, au fost necesare nu mai puțin de trei luni de documentare despre depresie, anxietate şi atacuri de panică, alte două luni de stări apăsătoare și de tristețe, aproximativ o lună de filmări zi și noapte, repetiții, machiaj. Alex, personajul construit de regizorul Iura Luncașu, a reușit să îl surprindă pe Smiley, ba chiar să îl sperie. L-a înțeles apoi, l-a jucat, l-a trăit.
„M-a speriat la început, însă nu am putut refuza un rol principal atât de ofertant. M-am gândit că dacă regizorul a avut încredere în mine, de ce aş pune eu frâne acesui demers şi am acceptat. A fost începutul unui drum neobişnuit pentru mine, eu care mereu am putut vedea jumătatea plină a paharului, indiferent de ceea ce mi s-a întâmplat.
Cu toate astea, am avut mulţi oameni în jur, afectaţi de depresie, pe care nu-i puteam înţelege şi nici ajuta şi mi s-a părut o ocazie bună să fac un pas înspre ei. Se spune că depresia este boala seclului 21, este tăcută şi extrem de răspândită. Simt că am cunoscut măcar puţin depresia prin Alex şi am toată convingerea că se poate poate trece peste ea cu echilibru interior, credinţă, iubire şi familie. Vă aştept să vedeţi şi în cinema care sunt remediile lui Alex”, a spus Smiley despre rolul său.
Filmul „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncașu, poate fi văzut în cinematografe, încă din data de 25 februarie 2022.