Totul despre măcelul de la Timişoara ordonat de Nicolae Ceaușescu: „Parcă ar fi fost Isus Hristos!”

În urmă cu 32 de ani, pe 15 decembrie 1989 Timișoara devenea punctul zero a ceea ce astăzi numim Revoluția din 1989. Pastorul Laszlo Tokes trebuia evacuat, ca urmare a unei decizii venite de la partid. Enoriașii acestuia, și nu numai, luau decizia de a face scut în fața casei. De la acest moment și până la masacrul ordonat de Ceaușescu nu a mai fost decât un pas. Timișoara, la 32 de ani de la acel moment, este în continuare primul oraș martir al Revoluției decembriste din România.

Pastorul Laszlo Tokes și începutul sfârșitului din decembrie 1989

Este 15 decembrie 1989, o zi care a început ca oricare alta în acea dimineață. Zăpadă, frig în case și multă liniște pe străzile orașului de pe malul râului Bega. În Biserica unde Laszlo Tokes predica intră poliția secretă a lui Ceaucescu, cruda și temuta Securitate, și-l dezbracă pe pastorul disident de roba de preot și o aruncă pe podea.

Totul se datora mesajului trimis de pastorul maghiar, încă din 11 decembrie la posturile TV din țara vecină, cerând sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea. Vestea s-a dus imediat în tot orașul.

Oamenii s-au adunat, mai întâi calviniștii maghiari, apoi baptiștii români, apoi catolicii și ortodocșii. Toți au format un lanț uman, refuzând să-i lase pe cei de la Securitate să-l aresteze. În acea zi fatidică, aici a început Revoluția Română împotriva comunismului.

Până la acest episod, Ceaușescu zdrobise fără milă orice disidență. Dictatorul avea o ură specială față de persoanele cu convingeri religioase. El credea că regimul comunist a triumfat și că nu va putea fi învins niciodată.

Dar istoria are ultimul cuvânt și a fost rescrisă la Timișoara. A fost rescrisă datorită curajului unui singur om și al câtorva dintre prietenii săi.

În timpul slujbei de comemorare a acelor evenimente, Laszlo Tokes a spus: „Am fost creați pentru libertate, nu pentru tiranie. Nu pentru ură și nu pentru violență.” Spre deosebire de „Revoluțiile de catifea”, în mare parte non-violente, din alte părți ale Europei Centrale și de Est, Nicolae Ceaușescu a declanșat violența pentru a încerca să pună capăt reformei.

Sindromul „Timișoara” și masacrul din 1989

La două zile de la zidul uman din fața casei pastorului maghiar, Timișoara era în plin haos. Românii de aici, indiferent de naționalitate, religie și convingeri, erau în stradă. Toți strigau „Libertate!”, „Jos Comunismul”, sau „Jos Dictatorul”.

Este pentru prima dată când românii strigau despre libertate. Eeste prima dată când se dorea detronarea lui Nicolae Ceaușescu. Deja este 16 decembrie, Nicolae Ceaușescu convoacă o teleconferință. În urma acesteia sunt trimiși de urgență la fața locului Secretarul Comitetului PCR Ion Coman şi generalii Ştefan Guşe, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu.

Singura lor misiune era de a înăbuși manifestațiile din oraș, care deja ocupaseră Consiliul Județean. Ceea ce avea să urmeze nu a fost anticipat de nimeni. Este 17 decembrie 1989, Timișoara fierbe sub presiunea manifestanților în Piața Operei.

„Jos Ceaușescu!”, „Libertate!”, „Jos Comunismul!”, se aude ca un ecou în toată piața. Trupe ale Armatei Române, milițieni și ofițeri ai Securității se strâng în fața manifestanților. Au ordin să tragă! Nimeni nu trebuie să scape de aic! Ceaușescu este nemulțumit de primele intervenții de la Timișoara, este auzit spunând în teleconferință:

„Restabilirea ordinii de la Timişoara s-a procedat prea blând. În Timişoara a fost atacat şi sediul comitetului judeţean de partid.

Nu s-a reacţionat cum trebuie, s-a întors şi obrazul celălalt, parcă ar fi fost Isus Hristos”.

Aparent mulțumit că situația era sub control, Ceaușescu a părăsit Bucureștiul pentru o călătorie planificată anterior în Iran. În timp ce se afla la Teheran, înalți oficiali guvernamentali au sosit la Timișoara.

Au încercat să pună capăt definitiv oricărei rezistențe. Însă, la 19 decembrie, a fost declanșată o grevă generală în tot orașul. Negociatorii guvernamentali au eșuat în încercările lor de a pune capăt revoltei, care a luat din nou amploare.

Dispariția celor uciși pe străzile orașului de pe Bega

Între 17 și 19 decembrie 1989, la Timișoara au murit mulți manifestanți, atât în Piața Operei, dar și pe Calea Girocului. Numărul aproximativ al decedaților nu se știe exact. Se spune că ar fi fost cel puțin 126 de morți și alte câteva sute de răniți.

Masacrul din acele zile este și astăzi un mister. Din numărul total de decedați la Timițoara, cel puțin 43 de cadavre ar fi fost ridicate de la morga Spitalului Județean. Ulterior erau transportate în mare secret la București, unde au fost incinerate la Crematoriul Cenușa, totul la ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu.

La 14 ianuarie 1990 se descopereau alte victime reale ale vărsării de sânge din decembrie în cimitirul Eroilor. Morții, zece în total, erau descoperiți într-o groapă comună și într-o groapă individuală în Cimitirul Eroilor din Timișoara.

Și aceste victime se numără printre persoanele ucise între 17 și 19 decembrie 1989. Ei sunt, fără îndoială, eroi ai Revoluției!

România la 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989

Au trecut 32 de ani de atunci. Victimele masacrelor de la Timișoara, București, Arad, și alte orașe mari, încă nu au liniște. Nici până astăzi nu se știe cine a tras în românii aflați pe străzi, și nici cine sunt adevărații vinovați.

Deși denumită Revoluția din 1989, mulți din cei care au supraviețuit acelor zile spun că, în fapt, a fost o lovitură de stat. Vinovații umblă liberi și astăzi, mai umblă vorba în popor.

Dosarul Revoluției este și astăzi unul neelucidat, iar românii își cinstesc în aceste zile martirii acelor zile friguroase de decembrie a anului 1989. Decembrie este luna în care ne-am câștigat libertatea, dar înțeleasă greșit de alții, ca libertinism.

Acei cei mulți care au murit la Timișoara în primele zile ale Revoluției, și la fel și celelalte victime din București, din 22-24 decembrie, și restul, încă așteaptă o rezoluție a acelor zile sângeroase.