Tily Niculae a trecut prin mari emoții recent. Celebra actriță din „La Bloc” a ajuns cu fiica la spital. Din păcate, medicii au decis să o opereze de urgență. Ce a pățit fetița vedetei și de ce a fost nevoie urgentă de intervenție?
Cunoscuta vedetă trece prin momente grele. Cu toate că nimeni n-ar fi crezut că zâmbetul de pe chip poate să-i piară, o veste tristă din partea medicilor i-a dat mari emoții. Tily Niculae a ajuns de urgență cu fiica la spital, iar în urma unui control amănunțit medicii au decis să o opereze pe micuță. Vedeta le-a împătrășit totul fanilor, moment în care a mărturisit că a început să plângă. Aceasta este deja a patra intervenție prin care trece fiica ei. Sofia a fost operată la ochi din cauza unei probleme mai vechi. ”Vreau să vă întăresc încă o dată ideea. Poate nu realizați cât de importantă este sănătatea și cât de important este să avem grijă de noi”, a zis ea cu ochii în lacrimi.
Actrița a primit mii de mesaje de la internauții care încercau să-i fie aproape în aceste clipe și să o facă să fie în continuare plină de speranță. Tily a declarat ulterior că Sofia a făcut salazion, adică o inflamație cronică. ”Uneori este nevoie de intervenție chirurgicală, anestezie generală și intubare. Sofia a fost la a treia intervenție din 2016. Sper să fie și ultima! Vă mulțumesc pentru mesaje! I le voi transmite”, a mai scris Tily.
„Dupa analizele de sange pentru interventia de maine am fost la un mic dejun copios! (Va povestesc cand voi respira usurata) Luam micul dejun impreuna foarte des inainte de pandemie. Faceam multe altele, dar am fost cat se poate de retrasi in toate aceste luni. Am ales o locatie atat de frumoasa si speram sa fim doar noi doua?. Dar intre timp au mai venit cateva persoane. In schimb am facut un joc de roluri si ne-am imaginat ca suntem in propria nostra curte cu acel mic dejun incredibil de gustos. Ca sa putem avea aceste amintiri impreuna, bunica @olimpianiculae sta cu pufosul… Mami, ma ocup si de spatele tau?! Te conving sa faci un masaj! Ps: ajungem tarziu acasa?”
Tily Niculae