Celebra artistă Marina Voica, în vârstă de 83 de ani, a învățat să trăiască singură, de când a plecat din București, alegând să se mute într-o vilă cochetă din Breaza, dar tânjește după aplauzele fanilor.
Adesea, artista se satură să stea închisă în casă și iese la poartă, pentru a saluta, prin gard, câte un trecător cu care să socializeze. Iar când se plictisește, artista de top obișnuiește să se machieze, îmbracă hainele elegante de concert și face parada modei pe terasă, pozele fiind apreciate de fani pe conturile de socializare.
Marina Voica stă singură de două luni, în izolare. Nimeni nu o ajută la cumpărături, însă nici nu prea are cine, astfel că își pune mănușile și pornește spre piață. Sunt și zile în care stă doar în casă, de teamă să nu se îmbolnăvească, iar când simte nevoia să vorbească iese în curte. Artista a postat pe conturile de socializare o fotografie emoționantă, în care privește lung, spre drumul principal, cu obrazul lipit de poarta din fier.
Marina Voica a alungat plictiseala și cu o prezentare de modă, în curte, îmbrăcând o ținută elegantă, neagră, cu pălărie șic, dar și alta de culoare roșie. În dreptul acestor fotografii, artista a postat cu umor: ””Dacă nu pe stradă, măcar pe terasă!”.
Marina Voica a povestit și despre viața în plină pandemie:
„Mereu mi-a fost frică de gripele astea. Știu ce trebuie să fac. Ultima dată când am avut o gripă puternică m-am sfătuit cu fratele meu, cum fac dintotdeauna, și el m-a învățat să-mi pun în nas vaselină medicinală, de la farmacie, pe post de filtru, ca să oprească microbii. Așa fac mereu înainte să ies din casă, iar la întoarcere mă spăl cu săpun. Trebuie să ne îngrijim, infectarea este un loz în plic. E foarte grav. Virusurile pot suferi mutări anul viitor sau cine știe când”, a spus artista pentru Click! De altfel, aceasta își menține tonusul cu sport. „Mai fac gimnastică, am o condiție fizică bună. Am făcut și curățenie în casă, am aspirat în toate ungherele. Mai ies în curte, mă aranjez când ies și până la poartă. Fac haz de necaz, să vedem cât mai durează. Dacă nu am activitate, stau acasă”, a mai precizat Marina Voica.