31 iul. 2021 | 16:41

Țara cu cele mai mari fondurii de pensii din lume, deși are o populație de 3 ori mai mică decât a noastră. România nici nu poate visa la așa ceva

Diverse
Țara cu cele mai mari fondurii de pensii din lume, deși are o populație de 3 ori mai mică decât a noastră. România nici nu poate visa la așa ceva
Țara cu cel mai mare fond de pensii

Iată care este țara cu cele mai mari fonduri de pensii din lume, deși are o populație de 3 ori mai mică decât țara noastră. România nici măcar nu poate visa la așa ceva.

Țara mai mică decât România, dar cu cele mai mari fonduri de pensii din lume

Un fond de pensii, reprezintă este orice plan, fond sau schemă care asigură venituri din pensii. Fondurile de pensii au de obicei sume mari de investit și sunt principalii investitori în companii listate și private.

Acestea sunt deosebit de importante pentru piața de valori, unde domină mari investitori instituționali. Fondurile de pensii pot fi publice sau private.

O țară mică dar cu fond de pensii mare

Fondul de pensii al guvernului norvegian este cel mai mare dintre toate fondurile de pensii din lume, conținând până în prezent 1,1 trilioane de dolari. Fondul norvegian unic a fost creat pentru a investi veniturile guvernamentale din industriile de combustibili fosili în sectoare considerate mai durabile.

Al doilea este fondul de cooperare în investiții din China, care gestionează, de asemenea, o cantitate similară de active de puțin peste 1 trilion de dolari. Alte fonduri de pensii din primii opt nu sunt la fel de mari. 

Țara cu cel mai mare fond de pensii

Conform weforum.org fondul de pensii al guvernului norvegian este cel mai mare dintre toate fondurile de pensii din lume. Potrivit datelor de la SWF Institute, fondul conținea peste 1,1 trilioane de dolari începând cu ianuarie 2021.

Majoritatea activelor sunt legate în acțiuni, obligațiuni și imobiliare. Nu departe de proporțiile fondului de pensii guvernamental se află fondul de cooperare pentru investiții din China.

Cel mai mare fond de pensii – Norvegia

Gestionează o cantitate similară de active de doar peste 1 trilion de dolari. Celelalte fonduri de pensii din primii opt nu sunt la fel de mari. Activele variază între 370 și 580 miliarde de dolari. Majoritatea fondurilor sunt situate în Asia și în lumea arabă:

  • Hong Kong – China
  • Singapore
  • Kuweit 
  • Emiratele Arabe Unite.

Fondul norvegian de pensii

Fondul norvegian unic a fost creat pentru a investi veniturile guvernamentale din industriile de combustibili fosili în sectoare considerate mai durabile pentru a asigura un viitor în care țara nu se mai poate baza pe veniturile sale din petrol.

Guvernul norvegian este liber să utilizeze până la trei la sută din volumul fondului anual în scopuri sociale – acest număr se ridică în prezent la 33 de miliarde de dolari.

Parteneri
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Redactia.ro
Cum să scapi de riduri cu ajutorul bananelor. Vei avea o piele perfectă, ca de porțelan
Click.ro
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
Digi24
Meghan Markle a făcut senzație în Nigeria cu rochia ei! Cum a apărut îmbrăcată soția Prințului Harry / FOTO
Unica.ro
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
EVZ.ro
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a transmis clarvăzătoarea: „Nu este timpul...” / FOTO
Spynews
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Capital.ro
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români: "Trecem la tipărirea deciziilor!"
Antena 3
După 12 ani, se întoarce la PRO TV. A bătut din nou palma cu postul TV din Pache Protopopescu și a dat lovitura. Primele declarații: „Tot felul de neajunsuri și neînțelegeri..”
Avantaje
Afecțiunea care se răspândește sever. Un miliard de persoane o au în prezent
Mediaflux
BOMBĂ! A apărut femeia cu care Traian Băsescu a avut o relație de DRAGOSTE
Stiri din Lume
Cât de bine arată Loredana Groza la vârsta de 53 de ani. Cum s-a afișat artista / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă dacă lucrezi sau speli când ai cruce neagră sau cruce roșie în calendar. Ce spune biserica
Realitatea.net
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această zi sfântă, Vinerea Luminată
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro