Survivor România 2021. Jador a spus adevăratul motiv al participării. Ce caută în Dominicană, de fapt

de: Dumitrache Diana
11 01. 2021

Jador este, cu siguranţă, unul dintre cei mai îndrăgiţi concurenţi de la Survivor România 2021. În cea mai recentă ediţie a emisiunii de pe Kanal D, cântăreţul a spus adevăratul motiv al participării la show-ul filmat în Republica Dominicană. La asta nu se aştepta nimeni, e clar.

Motivul pentru care Jador participă la Survivor România 2021

A devenit cunoscut în urma participării la Puterea Dragostei, cariera sa în muzică fiind acum una de invidiat. De curând, cântăreţul în vârstă de doar 25 de ani a acceptat să plece în Republica Dominicană pentru a filma pentru Survivor România 2021. Deşi toată lumea se aştepta să fie vorba de notorietate, adevărul este cu totul altul.

În cea mai recentă ediţie, Jador a spus adevăratul motiv al participării sale în cadrul show-ului. Concurentul din echipa Faimoşilor s-a destăinuit colegei sale, Amna, care tocmai a trecut printr-un divorţ dureros.

“Am lăsat-o pe fosta mea. O iubesc la fel de mult ca pe mama. M-am gândit puțin la ea, mi-a curs o lacrimă… Dar vreau să uit. Își bate joc de mine pentru că sunt om bun. Nu se gândea la mine, se gândea doar la ea. Nu se gândea că am nevoie de o femeie lângă mine, că eu muncesc atât de mult, muncesc cu nopțile.

Sincer, o iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine. Nu se gândeşte la mine şi la fericirea mea, ci doar la ea! Vreau să o uit neapărat. Am venit aici să o uit și să devin un om mai bun. O să fie ca un post pentru mine, fix așa am gândit când am plecat de acasă”, a spus Jador.

Din păcate, Jador a avut parte de momente grele încă din primele episoade. Acesta s-a accidentat în timpul probelor, însă nu a fost vorba despre nimic grav, şi-a asigurat artistul colegii de echipă

Cine este femeia care îl face să sufere pe Jador

Se pare că Jador nu poate să treacă peste despărţirea de Georgiana, deşi cei doi nu mai sunt împreună din 2016. Artistul a declarat că ea este singura femeie pe care a iubit-o vreodată.

“Georgiana este iubirea vieții mele. O s-o respect și o s-o iubesc toată viața mea. Și dacă mă va ierta vreodată, sper eu, o s-o primesc oricând în viața mea. Am făcut o melodie pentru ea. Ea mă cunoaște de șase ani de zile, dar un an de zile am stat cu ea și în 2016 ne-am despărțit. Ea niciodată nu a avut alt iubit, deși eu mai aveam, ne despărțeam, apoi mă întorceam la ea”, a mai dezvăluit Jador.

„Nu a mers. Nu e un capăt de țară. Am fost doi oameni care au încercat ceva, dar nu a mers. Am încercat de mai multe ori, nu ne-am lăsat bătuți, dar noi ne înțelegem mai bine ca prieteni”, a spus şi fosta iubită a vedetei de a Kanal D.