Subiecte BAC 2022 sesiunea de toamnă la istorie. Astăzi, 17 august 2022, elevii care au urmat cursurile pe filiera teoretică și pe filiera vocaţională, vor da examenul la Istorie. Ca și în cazul probei scrise la matematică, care va fi tot azi, și această probă este una obligatorie. Începând cu ora 8:00 candidații vor intra în sălile de examene, urmând ca de la ora 9:00 să primească subiectele. Există deja publicate de Ministerul Educației modele de subiecte pentru Bacalaureatul de anul acesta.
Din elevii înscriși în sesiunea de toamnă la exmanele de Bacalaurat 2022, parte din ei vor da azi examenul obligatoriu pentru proba scrisă la Istorie. Elevii care au terminat pe filiera teoretică, profilul umanist, toate specializările și filiera vocaţională, profilul artistic, toate specializările, profilul sportiv, toate specializările, profilul pedagogic, cu specializările de bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog şcolar și cei de la profilul teologic, toate specializările, vor da azi examenul scris la Istorie.
Conform metodologiei aprobate de Ministerul Educației, și la acest examen timpul efectiv de lucru va fi de 3 ore, elevilor fiindu-le interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, poșete, rucsacuri, etc, conform ordinului de ministru.
Pentru sesiunea de Bacalaureat 2022 a fost demarat și un proiect pilot digitalizat, în județul Călărași. Conform ministrului Sorin Cîmpeanu, candidaților, după terminarea subiectelor, li se vor scana lucrările în fața acestora și corectate digital:
„Aceste teste vor fi scanate în fața elevilor. Elevul nu suferă cu nimic. După ce vor fi scanate vor fi transmise pe o platformă în sistem securizat către evaluatori.
Profesorii nu vor mai avea acea presiune de timp, să stea de la ora 8 la ora 14 într-o sală în centrul de corectură, ci vor primi lucrările anonimizate pentru a fi corectate în format electronic.”, spune Sorin Cîmpeanu.
Baremele de corectare pentru subiectele date astăzi elevilor, la examenul pentru proba scrisă la istorie, vor fi publicate și aici, imediat după ce Ministerul Educației le va face publice pe site-ul instituției, după ora 15:00.
Ca și în alți ani, în funcție de profilul și specializarea la care au terminat, elevii claselor a XII-a vor da astăzi examen la proba scrisă la Istorie. În cazul de față, examenul la Istorie va fi susținut de elevii de pe filiera teoretică și pe filiera vocaţională.
Barem de corectare pentru proba scrisă la Istorie, sesiunea de toamnă
Subiectele la proba scrisă la Istorie
Astăzi elevii au avut de dat examen la Istorie, proba scrisă, iar Ministerul Educației a publicat pe site-ul său subiectele date astăzi. Conform documentului, au fost trei subiecte, fiecare cu cel puțin trei subpuncte, după cum urmează:
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția României în secolul al XX-lea, având în vedere:
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Pentru elevii de pe filiera teoretică, profilul umanist, toate specializările și filiera vocaţională, profilul artistic, toate specializările, profilul sportiv, toate specializările, profilul pedagogic, cu specializările de bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog şcolar și cei de la profilul teologic, toate specializările, au fost publicate de către ME modele de subiecte pentru Bacalaureatul din acest an.
Ca și în cazul celorlalte două examene, la Limba și Literatura Română, precum și cel de la matematică, candidații care nu iau nota minimă la această sesiune, se vor putea înscrie în sesiunea de Bacalaureat 2022 din toamnă. Condțiile sunt aceleași și pentru candidații de la proba scrisă la Istorie.