Motivul pentru care americanii au trimis avioane F-16 și sute de militari în România

Autor: Claudiu Surmei - 16:16, 10 mai 2019
Americanii au trimis militari și avioane în România pentru a descuraja Rusia

Statele Unite ale Americii au trimis în România avioane F-16 suplimentare și sute de militari, cu scopul de a consolida apărarea în zona estică a NATO. În același timp, americanii vor să descurajeze o posibilă agresiune a Rusiei, susțin surse militare citate de publicaţia Stars and Stripes.

„Avem vecinul «prietenos» de la est, care uneori exercită presiuni mari, nu doar asupra ţării noastre, ci şi asupra întregului Flanc estic al NATO.

Prezenţa Forţelor Aeriene americane în România garantează că orice posibilă agresiune va fi contracarată imediat, astfel că se vor gândi de două ori înainte de a veni aici. Sigur că avem şi avioanele noastre, dar a avea 12 avioane de vânătoare în baza noastră ne ajută mult”, susține maiorul român Cosmin Tănase.

Americanii consolidează prezența NATO în România pentru a descuraja Rusia

Este vorba despre suplimentarea numărului de avione americane prezente pe teritoriul României cu 12 modele multirol F-16C, care au plecat de la Baza aeriană Fort Worth (Texas) și au ajuns la Baza 71 de la Câmpia Turzii. De asemenea, Statele Unite ale Americii au trimis în țara noastră peste 250 de militari, pentru a descuraja o posibilă agresiune a Rusiei.

În luna aprilie, Forțele Navale Române au organizat cel mai mare exercițiu multinațional naval – SEA SHIELD 19, în apele teritoriale ale României şi în apele internaționale ale Mării Negre. La exercițiu au participat 14 nave militare românești şi 6 nave militare din Bulgaria, Grecia, Olanda, Canada şi Turcia, avioane de vânătoare Mig 21 și F-16, dar și aproximativ 2.200 de militari.

Forțele Navale Române au participat cu două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă, trei remorchere maritime, un detașament de scafandri EOD, două detașamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcția Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicații şi Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informației şi Apărare Cibernetică.

Forțele Aeriene Române au participat cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, în timp ce Forțele Terestre Române au trimis la exercițiu un detașament din compunerea Brigăzii 9 „Mărășești”, pentru protecția căilor de comunicații terestre şi a portului Constanța.