Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Matei Balş“, Adrian Streinu-Cercel, estimează când vom putea circula fără restricții, și, totodată, adresează un mesaj de avertizare pentru români. Vezi recomandările medicului cu privire la noaptea de Înviere.
Cu toate că noaptea de Înviere este un eveniment cu totul special pentru mulți dintre noi, iar Paștele reprezintă cea mai importantă sărbătoare din această perioadă, fiind mult așteptată de creștinii ortodocși, anul acesta lucrurile nu se vor mai putea desfășura la fel. Pe fondul pandemiei de noul coronavirus, dr. Adrian Streinu-Cercel avertizează că ne așteaptă zile grele, iar cel mai înțelept lucru ar fi să stăm cu toții în casa.
„Problema e ce avem noi de gând să facem. Ne așteaptă câteva zile grele pe noi, cei din serviciul sanitar. Îi așteaptă zile grele și pe cei care trebuie să stea acasă. Nu ieșiți din casă! Nu vă întâlniți cu cei care vin de pe stradă. Pot să fie contaminați, pot să nu fie contaminați. Nu vă jucați cu focul“, a transmis profesorul.
Făcând o comparație între rata mortalității din cauza gripei și rata mortalității cauzată de COVID-19, specialistul a declarat că avem reale motive de îngrijorare.
„E vorba de trei pante. Una joasă, care reprezintă rata de mortalitate. E mare, totuși, la numărul de pacienți. 5,7 e rata de mortalitate în România. La gripă e sub 1%.Mai avem o pantă măricică, care e rata vindecărilor. Și avem o pantă și mai mare care reprezintă cazurile pozitive. Dacă vrem să menținem aceste hărți, trebuie să stăm în aceste zile acasă. Nu trebuie să primim pe nimeni. Stăm izolați ca să nu ne contaminăm. Cel mai bun lucru care vi se poate întâmpla de Paștele acesta e să nu vă îmbolnăviți“, a punctat directorul de la „Matei Balş“.
Medicul a estimat, joi seară, că, „dacă stăm potoliți“, românii vor putea ieși la muncă fără restricții spre jumătatea lunii iulie.
„Dacă stăm potoliţi în aceste patru – cinci zile, estimez că undeva la jumătatea lunii iulie. (…) Dacă nu stăm potoliţi, atunci se va întinde problema asta şi până la anul nu mai ieşim!“, a declarat dr. Adrian Streinu-Cercel pentru televiziuni.
În opinia specialistului, un nou val de înbolnăviri cu COVID-19 este așteptat în luna octombrie.