Ștefan Stan și-a surprins fanii cu vești total neașteptate. Soția și cele două fete vor pleca definitiv din România. „România nu este ceea ce trebuie”, a subliniat celebrul fost câștigător al emisiunii ,,Vocea României.” Nimeni nu se gândea ca familia artistului să ia o astfel de decizie la scurt timp după ce a venit pe lume mezina. Aceasta este o mutare extrem de importantă pentru cei patru. Ce alte amănunte a mai oferit solistul?
Micuța Mira le-a adus mari emoții părinților ei în momentul în care a fost creștinată. Vedetele nu s-au bucurat prea mult de primul botez pentru că evenimentul deosebit a avut loc în timpul pandemiei.
De data aceasta însă, părinții micuței au ales data mai devreme pentru creștinare pentru că se apropia atunci Postul Paștelui. Pe lângă emoțiile din ziua specială, cântărețul a subliniat că familia va trece prin câteva schimbări ce vor aduce în prim-plan trăiri intense.
„A fost foarte tare, emoții au fost ca la primul botez. Nu am vrut să respectăm (n.r. tradiția cu aceeași biserică, la fel ca la primul botez), doar că a fost o chestie impusă.
La primul botez ne aflam în pandemie și nu aveam cum să facem mai mult decât ce am făcut, în biserică, alături de câțiva apropiați. Acum, urmează Postul Paștelui și am fost cumva obligați să facem mai devreme botezul Mirei pentru că urmează câteva schimbări majore în familie”.
Simona și cele două fiice ale starului, Mira și Elif, vor pleca din țară. Cei patru sunt foarte uniți și consideră că totul va decurge cum trebuie.
Va exista desigur un compromis pentru că artistul are aici proiecte, așa că nu va putea pleca și el, dar este decis să meargă 3-4 zile pe săptămână la fetele sale, ulterior să se întoarcă pentru a-și face treaba.
„După cum spuneam, urmează o perioadă destul de dificilă în viața noastră, așa că toată asta cu „tot timpul meu liber” o să intervină de săptămâna viitoare pentru că fetele vor pleca de lângă mine definitiv și o să fac eu naveta între locul unde se vor duce ele și acasă.
Nu știe nimeni, este o nouă schimbare majoră, deloc fericită. Totuși, pentru viitorul lor, consider că România nu este ceea ce trebuie. Suntem foarte uniți, putem lua decizii de genul acesta.
Indiferent de cât de grea ar fi distanța între noi doi (n.r. el și soția sa), consider că, la urma urmei, există avioane, mă urc într-un avion, merg la ele, stau 3-4 zile, mă întorc înapoi și îmi fac treburile”, a povestit el, pentru ego.ro.