04 apr. 2024 | 14:59

Staţiunea de pe litoralul românesc care redevine o perlă a turismului. A fost într-un con de umbră zeci de ani, unde se înghesuie acum românii

Utile
Staţiunea de pe litoralul românesc care redevine o perlă a turismului. A fost într-un con de umbră zeci de ani, unde se înghesuie acum românii
”Deficit există în toate segmentele, în acest moment, pe toate palierele”

Mai este puțin până la startul noului sezon estival 2024, iar pe litoral se fac pregătiri intense, inclusiv în staţiunea de pe litoralul românesc care era o perlă pe timpul lui Ceauşescu. Cu doar o lună în față, stațiunea redevine o perlă a turismului, deși a fost într-un con de umbră zeci de ani.

Litoralul românesc în febra pregătirilor de sezon

Așa cum se întâmplă în fiecare an, înainte de startul sezonului estival, hotelierii se pregătesc intens, astfel că sunt aproape pe ultima sută de metri, înainte de startul oficial de la 1 mai.

Staţiunea de pe litoralul românesc care redevine o perlă a turismului. A fost într-un con de umbră zeci de ani, unde se înghesuie acum românii

Dacă nu de mult vorbeam despre investițiile importante într-o altă stațiune de pe litoralul românesc, o perlă pe timpul lui Ceauşescu, astăzi asistăm la o schimbare a preferințelor viitorilor turiști români, îndreptându-se spre staţiunea de pe litoralul românesc care redevine o perlă a turismului, alta decât celebra Mamaia.

Eforie, staţiunea de pe litoralul românesc care redevine o perlă a turismului

Cel puțin în ultimul an aici au fost investiții masive, atât la nivelul spaților de cazare existente, dar și prin apariția unora noi, inclusiv pensiuni. Pe de altă parte, tot aici în noul sezon, turiștii vor descoperi plaja cu cel mai fin nisip, având în vedere decizia autorităților de a lărgi plaja, pe principiul celei de la Mamaia.

Conform hotelierilor din Eforie, în această minivacanță de 1 Mai și de Palte, sunt preconizați aproximativ 100.000 de turiști, în afară de ceea ce se va întâmpla în perioada următoare acestei minivacanțe.

„Preţurile pornesc de la 1750 pachet de 3 nopţi până la 2000 de lei”

În aceeași ordine de idei, hotelierii spun că, față de anii trecuți, prețurile vor fi ceva mai mari, în unele cazuri ofertele trec de 1.500 de lei:

„Suntem pe ultima sută de metri, cu amenajările interioare, exterioare. Oficial, putem spune că pe data de 26 aprilie vom avea primii turişti care ne vor călca pragul în acest sezon.

În proporţie de 80% avem full în perioada aceasta – minivacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţurile pornesc de la 1750 pachet de 3 nopţi până la 2000 de lei”, precziează hotelierii.

Staţiunea de pe litoralul românesc care redevine o perlă a turismului. A fost într-un con de umbră zeci de ani, unde se înghesuie acum românii

Deși sunt pregătiți să-și aștepte clienții, cei din HoReCa anunță că se fac angajări pe litoral, iar salariile pleacă de la 3.000 de lei, fiind vorba de posturi de la cameriste și până la bucătari.

”Deficit există în toate segmentele, în acest moment, pe toate palierele, dar trebuie să fim atenţi, că de multe ori calificăm oameni pentru a pleca pe navele de croazieră, pentru a pleca în străinătate”, spun reprezentanții ANAT.

Cu deficit sau fără, sezonul estival din 2024 va fi mai scump, din păcate, ca urmare a creșterii prețurilor la mai toate serviciile, dar și ca urmare a majorării TVA-ului, de la începutul acestui an.

Parteneri
Anca Alexandrescu face dezvăluiri șocante despre fostul soț. Detalii și acuzații grave din relația lor
Redactia.ro
Laura Cosoi, apariție de invidiat. În ce țară va pleca timp de o lună: „Nu îmi este teamă să călătoresc departe cu fetele” Ce bărbat i-a mărturisit că a fost îndrăgostit de ea?
Click.ro
România în Schengen. Ce înseamnă spațiul de liberă circulație și ce avantaje aduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Wow, ce fată frumoasă are Ștefan Hrușcă! Andra are 20 de ani și a ales o carieră de admirat, într-un domeniu greu! FOTO
Unica.ro
Zodii care primesc multe cadouri de la Moș Crăciun. Au fost cuminți tot anul
EVZ.ro
Mary Borca de la Chefi la cuțite, prima reacție după ce a fost eliminată. Ce mesaj i-a transmis cuțitul de aur al lui Ștefan Popescu
Spynews
Proprietarii de apartamente, obligați să plătească. Ordin în România. Se depune până la 25 mai 2025
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
AVERTISMENT privind RĂZBOIUL cu RUSIA! SE ÎNTÂMPLĂ ÎN 4-5 ANI!
Mediaflux
Declarațiile dureroase ale familiei lui Armando, unul dintre tinerii morți în accidentul din Ploiești: „Mama lui nu știe că a murit”. Tânărul ar fi participat la o cursă ilegală
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 12 decembrie 2024. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro