O stațiune balenară din țara noastră a fost deschisă oficial, iar începând de-a doua zi a fost plină. Care este staţiunea balneară în care românii au dat năvală! Era considerată perla României pe vremea lui Ceauşescu, iar acolo s-au investit milioane de euro. Cum arată acum.
Noua bază de tratament și agrement construită la Ocna Mureș și-a deschis în weekend-ul trecut porțile pentru clienți.
Astfel, începând de duminică, în a doua zi a ei de când a fost pusă în funcțiune, s-a atins capacitatea maximă.
Inaugurarea a fost una de bun augur, complexul înregistrând circa 1.500 de clienți sâmbătă și duminică. Ziua de duminică a fost cea mai aglomerată, nu mai puțin de 950 de turiști trecând pragul Băilor Sărate.
Turiști din toate orașele apropiate județului Alba și-au făcut drum la Ocna Mureș pentru a se bucura de facilitățile și tratamentele pe care baza le oferă.
De altfel, atât din direcția Alba Iulia, cât și din direcția Turda sunt indicatoare rutiere proaspăt instalate pe autostrada A10 care semnalizează direcția spre Băile Sărate de la Ocna Mureș, prin nodul rutier de la Unirea.
În plus, indicatoarele rutiere sunt prezente și pe drumul național Truda – Alba Iulia, astfel că trecătorii toți au luat la cunoștință despre existența stațiunii balneare.
Stațiunea balneară are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și are următoarele dotări:
-bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce,
-zonă de fitness,
-restaurant,
-sală de tratament cu nămol,
-spații pentru proceduri de fizioterapie,
-recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara și 400 în perioada de iarnă.
De asemenea, pentru cei care vor veni la tratament există şi cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină şi cu nămol. Autoritățile locale vor acum să extindă investiția și să construiască, în 2024, și un Aquaparc.
O problemă este lipsa locurilor de cazare în zonă, însă reprezentanții primăriei mai susțin susțin că se va construi și un hotel în zonă.
De asemenea, cei care ajung la complexul balnear din Ocna Mureş se pot trata pentru următoarele afecțiuni:
-afecțiunile reumatismale degenerative,
-afecțiuni articulare şi inflamatorii,
-noli neurologice periferice, afecțiuni ginecologice, afecțiuni posttraumatice.
Nu în ultimul rând, autoritățile speră ca deschiderea complexului să revitalizeze orașul care are o populație de 12.480 de locuitori și este lipsit de alte investiții importante.