Mai mulți copii au fugit din Ucraina după ce a izbucnit războiul, iar unii dintre ei au afecțiuni pe care nu au unde le trata, așa că Spitalul „Sf. Maria” din Iași a venit în ajutorul lor. Zeci de copii care au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost primiți.
Mamele au fugit disperate din calea bombardamentelor, alături de micuții lor, având în vedere că majoritatea bărbaților nu au avut voie să iasă din Ucraina. Spitalul „Sf. Maria” din Iași a oferit consultații gratuite refugiaților în tot acest timp, primind zeci de copii care aveau nevoie de îngrijiri medicale.
Doi copii au rămas internați, unul dintre ei fiind confirmat pozitiv cu SAR-CoV-2, iar altul avea o patologie neurologică. Cel din urmă are vârsta de 9 ani și se află la Secția de Terapie Intensivă în stare stabilă.
”Am avut 40 de prezentări ale pacienților din Ucraina, de pe data de 1 martie și până în prezent, dintre care 2 au rămas internați. Este vorba despre copilul de 2 ani infectat și un altul, în vârstă de 9 ani, cu o patologie neurologică, internat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă non-Covid”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” din Iași.
În cursul zilei de luni, Guvernul a adoptat mai multe acte normative pentru a sprijini copiii refugiați din Ucraina care au venit în România. Prin urmare, aceștia vor beneficia în școli de aceleași drepturi ca și elevii români. Potrivit Guvernului, circa 30.000 de minori au ajuns în România până acum, fugind de războiul de acasă.
„Toți copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție, potrivit legii azilului, vor beneficia de drept la educație în unitățile de învățământ din România, în aceleași condiții cu antepreșcolarii, preșcolarii și elevii români.
Acești copii vor avea drept la cazare gratuită în internatele școlare, drept de alocație de hrană, drept de a primi rechizite, îmbrăcăminte, încăllțăminte și manuale”, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Mai mult de atât, elevii vor beneficia de vaccinare, examinare gratuită a stării de sănătate și gratuitate pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege. Totodată, refugiații care vor fi cazați în spațiile instituțiilor de învățământ vor avea asigurată o subvenție de 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 de lei pe zi pentru mâncare, timp de 90 de zile.