Soția lui Flick a născut! Aceasta a adus pe lume primul copil al cuplului. Ziua de astăzi cu siguranță va însemna mai multe de acum înainte pentru cei doi parteneri, dar și pentru familia și oamenii apropiați lor. Cu această ocazia fanii vedetelor au aflat sexul bebelușului, dar și numele pe care îl va purta. Soții au fost foarte discreți în privința marelui eveniment din viața lor. Iată cum au ales să dea tuturor vestea cea mare! Flick a fost cel care a postat prima fotografie cu copilul și câteva versuri extrem de emoționante.
Domnul Rimă și soția sa au ales să fie extrem de discreți cu un mare eveniment din viața lor. Cei doi au mărturisit public faptul că așteaptă primul copil al cuplului în urmă cu puțin timp.
Iată că momentul mult așteptat a venit, iar Denisa își strânge în brațe fetița. Ei au ales să păstreze misterul și să nu afle sexul copilului până în momentul nașterii. Vedetele au aflat abia astăzi că pe fructul iubirii lor o va chema Eva Maria.
Tânăra a mărturisit în urmă cu puțin timp faptul că a avut o sarcină ușoară în cea mai mare parte, fără grețuri sau pofte. Cea din urmă s-a gândit la ce era mai rău, mai ales că a auzit înainte de povești ale altor mame care au speriat-o
,,Cumva te aștepți. Lucrurile se întâmplă ca urmare a altor lucruri. Până acum, sarcina s-a desfășurat foarte ușor, foarte normal. Spre surprinderea mea, față de ce am auzit de la alte femei gravide. Eram la început chiar speriată de gândul acesta. Eu nu am avut nimic asemănător cu ce am auzit până acum.
A fost foarte simplu, foarte normal, fără grețuri, fără pofte. Nu știm dacă e fetiță sau băiat. Nici nu ne mai dorim să aflăm până în momentul în care voi naște și până acum am cumpărat lucruri neutre. E un sentiment pe care nu cred că am putea să-l descriem’’, a mărturisit Denisa la Antena Stars.
Domnul Rimă a ținut să împărtășească aceste clipe unice cu cei care îl urmăresc în mediul online, așa că a postat prima poză cu bebelușul.
El nu a putut sta departe de versuri mai ales într-o asemenea zi importantă, așa că a scris câteva cuvinte pe care cu siguranță o să i le citească micuței lui când va crește.
,,Visul devine realitate
Fiindcă de azi încolo este
O inimă în plus ce bate
Lâng-ale noastre, în poveste.Cuvintele nu pot transpune
Emoția și bucuria
De-a ține-n brațe o minune.
Bine-ai venit, Eva Maria!”, a fost mesajul lui Flick de pe Instagram.