Șoselele morții în România. Doi șoferi au pierdut controlul volanului. Câte victime au ajuns la spital

Șoselele morții în România. Doi șoferi au pierdut controlul volanului. Câte victime au ajuns la spital
Doi șoferi au pierdut controlul volanului

Din ce în ce mai multe accidente sunt raportate în ultimul timp pe străzile din România. În urma unui accident produs pe E 85, două persoane au fost rănite și transportate la spital.

Accident rutier grav pe E 85

În cursul zilei de azi, un grav accident a avut loc pe E 85, în zona localității Berești Bistrița. Două autoturisme s-au ciocnit, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma accidentului, s-a produs un incendiu la una dintre cele două mașini, potrivit ISU Bacău.

“Sunt 2 victime, conducătorii auto, ambii de sex masculin, în vârstă de 19, respectiv 53 de ani, cu multiple traumatisme. Au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Cătălin Istrati, potrivit Agerpres.

Doar în ultima săptămână, 10 persoane și-au pierdut viața, iar altele 3 au fost grav rănite pe sectorul de drum european E 85 din județul Bacău.

Accident rutier produs de un șofer beat

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Deva, a provocat un accident rutier între Orăștie și Deva, pe DN 7. Acesta a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit două mașini. Șoferul era beat, având o alcoolemie de 0.95 mg/l. În urma impactului, trei oameni au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

”În urma cu puţin timp, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe DN7, din direcţia Orăştie-Deva, în zona intersecţiei cu DJ668, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu alte doua autoturisme, care ciculau regulamentar.”, a transmis, vineri, IPJ Hunedoara.

Traficul în zonă a fost blocat timp de câteva ore, iar circulația a fost deviată pe un drum județean.

3 morți într-un accident rutier grav

Un grav accident rutier a avut loc în județul Bacău, miercuri dimineață. În urma acestuia, trei persoane au decedat, iar o a patra se află în stare gravă. Accidentul a avut loc pe DN2 – E85, în satul Dumbrava. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, Cătălin Istrati, un autoturism a intrat într-un copac.

În urma impactului, trei bărbați au murit, cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani. O a patra persoană a fost rănită grav și transportată la spital. Este vorba despre o femeie în vârstă de 22 de ani. Traficul s-a desfășurat alternativ pe un singur sens.

Un șofer de 27 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bacău către Roman, posibil pe fondul oboselii la volan, a ajuns pe contrasens, a părăsit șoseaua și a intrat într-un copac, potrivit IPJ Bacău.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI