Şoseaua superbă care îi va scăpa pe bucureşteni de stat la cozi uriaşe pe Valea Prahovei. Autoritățile spun că, dacă lucrările vor evolua bine, modernizarea drumului va fi finalizată înainte de autostrada de la Ploiești la Brașov. Ce trebuie să știe românii care își organizează vacanțele de la final de an în nordul Munteniei.
Majoritatea românilor se pregătesc deja pentru perioada vacanțelor de la final de an. În circumstanțele sărbătorii Sfântului Apostol Andrei și a Zilei Naționale a României, o parte dintre angajați și copii vor putea să beneficieze de o minivacanță de cinci zile. Având în vedere că în zonele montane a nins, părinții își duc copiii în Valea Prahovei.
Valea Prahovei se numără printre cele mai cunoscute regiuni turistice din țara noastră. Datorită statutului său, autoritățile, inclusiv agenții de poliție, se așteaptă ca, în perioada următoare să fie foarte aglomerată. Pentru a evita cozile uriașe, bucureștenii au posibilitatea de a apela la o rută de transport alternativă.
Șoseaua care îi poate ajuta pe români să evite aglomerația este situată între București și Brașov. Drumul DJ 102I, care se află în lucrări de reabilitare și modernizare, trece prin Valea Doftanei din județul Prahova și ajunge la Brădet, în județul Brașov. Autoritățile spun că lucrările de reparație vor fi finalizate înainte autostrăzii de la Ploiești la Brașov.
„Dacă toate lucrurile merg bine, va fi gata modernizarea DJ 201I cam când va începe lucrul la autostradă”, a declarat directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura (API), pentru Spotmedia.ro.
Modernizarea drumului DJ 102 I, care face legătura prin pădure între județele Prahova și Brașov, a început în anul 2017. În cinci ani de zile au fost finalizați doar trei kilometri. Încă 11 kilometri trebuie asfaltați, doar în Prahova, potrivit informațiilor expuse în presa românească. Durata lucrărilor ar fi de 42 de luni.
La începutul anului, conducerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunțat că va moderniza drumul cu pricina, pentru a ușura traficul între București și Brașov. Cu toate acestea, lucrările la șoseaua cu ajutorul căreia bucureștenii pot scăpa de aglomerația de pe DN1 par să fie tot mai îngreunate.
„Reabilitarea și modernizarea drumului județean 102I se va realiza între km 37+620 și km 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 km, iar traseul se împarte în 2 tronsoane, astfel:
• tronsonul 1, aflat pe raza județului Prahova, între km 37+620 și km 50+820,38 (limita jud. Brașov), în lungime de 13,2 km;
• tronsonul 2, aflat pe raza județului Brașov, între km 50+820,38 și km 63+256,08, în lungime de 12,4 km”, au transmis reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.