Sorana Cîrstea și-a anunțat programul pentru perioada următoare. Jucătoarea din Târgoviște are un început bun de sezon. A ajuns în optimi la Australian Open, apoi, chiar dacă a fost eliminată în primele două tururi la Sankt Petersburg și Doha, ea a arătat un joc solid chair și în fața unor jucătoare din Top 10 WTA. Revenită în România, Sorana Cîrstea a ales o manieră inedită pentru a-și anunța participarea la viitoarele turnee din circuit.
Sorana Cîrstea și-a anunțat programul pentru perioada următoare. Românca a demonstrat, la 31 de ani, că a revenit la forma care o adusese, cândva, în 2013, până pe locul 21 în ierarhia mondială. Jucătoarea din Târgoviște a câștigat în maturitate și se duelează de la egal la egal cu orice jucătoare din circuit.
De altfel, chiar Sorana Cîrstea a declarat, pe când se afla în Australia, că joacă cel mai bun tenis din carieră. Ea a fosteliminată în optimile Australian Open de puternica poloneză Iga Swiatek, după 3 seturi disputate. Apoi, la Sankt Petersburg, a cedat greu în fața estoniencei Anett Kontaveit, pentru ca la Doha să se încline în fața unei jucătoare de talia Garbinei Muguruza.
„Sunt foarte multe lucruri de care sunt mândră. Sunt și multe lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine. Însă, așa cum am mai zis, sunt într-un moment bun al carierei mele. Cred eu că joc cel mai bun tenis de când mă știu. Am maturitatea necesară, și pot, în același timp, să mă bucur de moment”, a spus Sorana Cîrstea pentru treizecizero.ro.
Sorana Cîrstea ocupă locul 30 WTA, cu 1.666 de puncte, la doar 3 poziții in spatele eternei rivale din România, Simona Halep. Iubita lui Ion Ion Țiriac a ales o manieră inedită pentru a-și anunța calendarul turneelor la care va lua startul în perioada următoare.
Cîrstea a postat o fotografie în care își arată noii pantofi de sport ai firmei care o sponsorizează, notând numele competițiilor unde urmează să joace: „Lyon, IW (n.r. – Indian Wells), Miami”.
Turneul din Franța va avea loc în perioada 28 februarie – 6 martie. El va fi urmat de cele din SUA, Indian Wells (6 – 20 martie) și Miami (22 martie – 3 aprilie). La ultimele două va fi prezentă și Simona Halep.
Sorana Cîrstea a fost protagonista unei întâmplări amuzante în timpul partidei cu Garbine Muguruza, de la Doha. Deranjată de vântul puternic, românca și-a aranjat părul cu ajutorul unor clame, apoi a unui fixativ. Internauții au remarcat, de asemenea, accesoriile fine pe care Sorana Cîrstea le purta: o pereche de cercei cu diamante, o brățară Cartier și un dispozitiv de monitorizat ritmul cardiac, tensiunea și alte date fizice, din categoria de lux.