Sorana Cîrstea, în turul 2 la Doha. Jucătoarea din Târgoviște a luat deja startul în competiția din Qatar dotată cu premiii totale de 2.331.698. În primul tur al întrecerii, iubita lui Ion Ion Țiriac a trecut lejer, duminică, scor 6-2, 6-1, de Mayar Sherif din Egipt, (65 WTA), beneficiara unui wildcard. Astăzi, Sorana Cîrstea va avea o misiune mult mai dificilă în turul secund al turneului.
Sorana Cîrstea, în turul 2 la Doha. Jucătoarea din Târgoviște a avut un început solid de sezon. Jucătoarea din Târgoviște a ajuns în optimile Australian Open, după ce a trecut de adversare redutabile precum Petra Kvitova și Anastasia Pavlyuchenkova. Ea cedat în fața polonezei Iga Swiatek după o partidă foarte disputată, scor 7-5, 3-6, 3-6.
De altfel, Sorana Cîrstea a declarat că simte că joacă cel mai bun tenis al carierei. Ea consideră că a atins maturitatea necesară pentru a putea, concomitent, să se bucure de moment.
„Sunt foarte multe lucruri de care sunt mândră. Sunt și multe lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine. Însă, așa cum am mai zis, sunt într-un moment bun al carierei mele. Cred eu că joc cel mai bun tenis de când mă știu. Am maturitatea necesară, și pot, în același timp, să mă bucur de moment”, a spus Sorana Cîrstea pentru treizecizero.ro.
Sorana Cîrstea a fost prezentă, după Australian Open, la concursul desfășurat în Rusia, la Sankt Petersburg. Românca a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de WTA 500 dotat cu premii în valoare de 703.580 de dolari. Iubita lui Ion Ion Țiriac a pierdut, după un meci disputat, în fața favoritei numărul 2 a competiției, estonianca Anett Kontaveit (9 WTA), scor 5-7, 4-6.
Sorana Cîrstea nu a jucat la Dubai, în schimb a luat startul în turneul Qatar Open, ce are loc la Doha. Ea s-a calificat duminică în turul al doilea al competiției WTA 1000. Cîrstea a trecut trecut fără mari bătăi de cap de Mayar Sherif (65 WTA) beneficiară a unui wildcard), scor 6-2, 6-1, după doar 66 de minute de joc.
Pentru calificarea în turul al doilea, Sorana Cîrstea va primi un cec în valoare de 15.080 de dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA de simplu. În turul al doilea, Sorana o va întâlni pe jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza (9 WTA), finalista ediției de anul trecut. Cîrstea și Muguruza au fost adversare în patru rânduri, iar de fiecare dată s-a impus sportiva din Spania. Partida va începe în jurul orei 18.00.
Sorana Cîrstea a început competiția de pe locul 31 WTA, fiind la doar patru poziții distanță de Simona Halep care joacă în primul tur contra franțuzoaicei Caroline Garcia (70 WTA), de la 14.30. Tot la Doha vor mai evolua, luni, Irina Begu (55 WTA) și Jaqueline Cristian (71 WTA). Prima o va întâlni pe deținătoarea titlului, cehoaica Petra Kvitova, în timp ce Cristian, beneficiara statului de lucky-looser, va juca împotriva rusoaicei Elena Rybakina (20 WTA).