Sorana Cîrstea a făcut a treia doză de vaccin. Jucătoarea din Târgoviște se pregătește pentru debutul în noul sezon. El va avea loc în Australia, țară ce impune sportivilor să fie vaccinați cu schema competă pentru a putea participa la competițiile de pe continentul de la Antipozi. Sorana Cîrstea ales o modalitate inedită de a da vestea vaccinării cu doza „booster”.
Sorana Cîrstea a făcut a treia doză de vaccin. Ocupanta locului 38 WTA a avut un an bun, la capătul căruia a urcat semnificativ în ierarhia mondială. În plus, iubita lui Ion Ion Țiriac a câștigat cel de-al doilea turneu WTA din carieră, la Istanbul, și a ajuns în încă o finală, la Strasbourg.
Sorana Cîrstea (31 de ani) a avut parte, însă, și de partea sa de accidentări. Inclusiv la Wimbledon, unde a fost învinsă de Emma Răducanu în turul 3, Sorana a jucat având răni la degetele de la picioare. Dar problemele mai grave au apărut spre finalul sezonului.
Sorana Cîrstea a fost absentă de la startul mai multor turnee. Ea nu a participat nici la Transylvania Open, competiția organizată la Cluj-Napoca. De asemenea, a fost nevoită să se retragă chiar înaintea începerii turneului de la Linz, din cauza unei rupturi musculare la gambă.
Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea și de la Limoges Open, unde urma să joace în perioada 12-19 decembrie. Românca a decis, de altfel, înainte de asta, să se despartă de preparatorul fizic Teo Cercel, cu care lucrase de la începutul anului 2020.
„După doi ani de colaborare cu Theo Cercel, aș vrea să îi mulțumesc pentru tot efortul depus și să îi urez succes în continuare! Însă mergând mai departe simt că am nevoie de o altă abordare, cu un preparator fizic internațional. Sunt încântată de noua colaborare și abia aștept sezonul 2022!”, a declarat Sorana Cîrstea pentru ProSport.
Ea a ales să înceapă colaborarea cu preparatorul francez Yann Gravoulet. Împreună cu acesta, Sorana Cîrstea se antrenează de zor, în această perioadă, în sala de forță. Ea a postat pe InstaStories un clip cu pregătirea pe care o face. Dar, Sorana apare în filmuleț cu un plasture în zona umărului stâng. A fost modalitatea inedită prin care jucătoarea a ales să anunțe că a făcut cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid 19.
„Și da, micul pansament e acolo pentru că tocmai am făcut a treia doză de vaccin anti-Covid 19”, este mesajul ce însoțește partea finală a „poveștii” de pe Instagram. Sorana Cîrstea se află pe tabloul principal de la Australian Open, ce va avea loc între 17-30 ianuarie. În acest an, organizatorii au decis să permită participarea doar a sportivilor vaccinați cu schema completă.