31 ian. 2024 | 20:27

Sora lui Petrică Mîțu Stoian îi cere ajutorul lui Alexandru Rafila să facă lumină în cazul morții solistului: ”Să miște cineva dosarul, zace în sertar” EXCLUSIV

EXCLUSIV
Sora lui Petrică Mîțu Stoian îi cere ajutorul lui Alexandru Rafila să facă lumină în cazul morții solistului: ”Să miște cineva dosarul, zace în sertar” EXCLUSIV
”Am avut un coșmar. Cred că Dumnezeu m-a avertizat”

Maria Tărchilă, sora regretatului Petrică Mîțu Stoian, se luptă, de aproape trei ani, în instanță, să afle cauza morții solistului de muzică populară. Însă, nu a primit niciun termen. Femeia îndoliată face un apel, prin intermediul Playtech Știri, către ministrul Sănătății și ministrul Justiției. Maria Tărchilă ne-a dezvăluit și ce coșmar a avut, cu nici două luni înainte de decesul lui Petrică Mîțu Stoian: ”Parcă Dumnezeu a vrut să mă avertizeze!”.

Maria Tărchilă nu cere despăgubiri materiale: ”Moartea nu are preț”

Solistul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a încetat din viață pe 6 noiembrie 2021, la vârsta de 61 de ani, însă, nici acum, la aproape trei ani de la deces, nu s-a aflat cauza morții:

”Procurorii s-au autosesizat, așa că s-a deschis un dosar, pentru a se stabili cine e vinovat de moartea lui și în ce circumstanțe a avut loc decesul. Numai că dosarul stă și acum, pe loc, undeva, probabil, într-un sertar, de aproape 3 ani.

Nu mă interesează banii, nu vreau despăgubiri materiale, viața fratelui meu nu are preț, doresc să nu mai moară și alți oameni, mai erau acolo, atunci, alți doi inși cu plămânii sparți.

Chiar îmi zicea medicul de la spital, unde l-au adus, în ultima clipă, că cei de la clinica din Caraș-Severin îi aduc la ei ca să le salveze viața, după ce îi bagă în acea cameră hiperbară”.

Cum dosarul stagnează, Maria Tărchilă își strigă disperarea, prin intermediul Playtech Știri:

”Să mă ajute cineva să mișc din loc dosarul, n-am liniște, până când mor, trebuie să aflu cauza decesului fratelui meu!

Cer ajutorul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și ministrului Justiției, Alina Gorghiu! Dacă ei ar interveni, cu siguranță că lucrurile s-ar pune în mișcare!”.

Citiți și: Greșelile comise de medicii lui Petrică Mîțu Stoian. Avocata rupe tăcerea, ce a dus la moartea lui

A fost lângă fratele ei, până în ultima clipă a vieții

Maria Tărchilă ne-a vorbit și despre ultimele ore de viață ale fratelui ei. L-a găsit internat la spitalul din Timișoara, după ce urmase terapia hiperbară. Starea lui de sănătate era însă deja gravă:

”Am ajuns, într-un suflet, la spital. Când l-am văzut cum se simte, că scuipă sânge, după tratamentul cu oxigen, din camera hiperbară, mi-am dat seama că nu-și va mai reveni niciodată.

Îi explodaseră plămânii. A fost dus la terapie intensivă, dar, în câteva ore, era mort. A avut o moarte fulgerătoare”.

Maria Tărchilă mai susține că Mîțu Stoian a încercat inițial să urmeze acest tratament, la o altă clinică, din Constanța, însă acolo a fost refuzat de doctori, după ce i s-a analizat dosarul medical:

”Petrică avusese de două ori Covid-19, făcuse și tratament cu anticoagulante, lua doză dublă, căci lua și pentru inimă, n-a știut.

La Constanța, de pildă, nu l-au primit la terapia hiperbară, l-au refuzat, dar uite că el a căutat în altă parte și s-a dus, acolo, la acea clinică privată, din Caraș-Severin.

Am crezut că s-a dus la odihnă, nu a zis exact ce tratament face. Și-a găsit singur moartea, l-a tras ața, așa a fost să fie destinul lui”.

Ce coșmar a avut Maria Tărchilă, cu două luni înainte de tragedia lui Petrică Mîțu Stoian?

Sora regretatului artist mai povestește, în exclusivitate pentru Playtech Știri, că, înainte ca solistul să părăsească această lume, ea a avut un vis straniu:

”Am avut un coșmar. Cred că Dumnezeu m-a avertizat, cumva, că urmează tragedia. L-am visat că era mort, îi vedeam moartea, m-am trezit din somn cu lacrimi pe obraz, am plâns în vis, așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată”.

Nu a dorit să-și sperie fratele, să-l alerteze, așa că nu i-a povestit nimic. Acum, Maria regretă că a tăcut:

”Dacă îi spuneam lui Petrică ce am visat, cu siguranță că se panica, zicea că numai prostii visez, mi-a mai spus așa. Și, apoi, iată, chiar a murit. Nu l-aș fi lăsat la acel tratament, ce căuta acolo?

La o cameră hiperbară plămânii plesnesc. Acum vor să mușamalizeze totul, e tare trist! Cu siguranța, el, de acolo, din Cer, vrea să i se facă dreptate!”.

Citiți și: Răsturnare de situație cu milioanele pe care le lua artistul. Ce se întâmplă cu banii din drepturile de autor

În urma decesului artistului, a fost interzisă terapia hiberbară, în cazul bolnavilor de Covid-19. Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat, la acea vreme, într-un comunicat de presă:

„În ceea ce privește oxigenoterapia hiperbară, reprezentanții Comisiei de Medicină Fizică și de Reabilitare a Ministerului Sănătății au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficiența în COVID-19”.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Documentul care le făcea viața grea românilor. Totul se schimbă din 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro