Ce se întâmplă cu milioanele care i-ar fi revenit lui Petrică Mîțu Stoian din drepturile de autor? Unde ar putea ajunge milioanele, în condițiile în care artistul nu a avut copii care să-i moștenească averea?
Decesul fulgerător al celebrului cântăreț de muzică populară i-a lăsat pe mulți cu semne de întrebare. După moartea lui Petrică Mîțu Stoian a început însă să se vorbească și despre moștenirea acestuia. Fanii solistului știu însă că bărbatul era divorțat și că nu a avut copii.
Chiar sora regretatului artist a venit cu câteva detalii despre problemele legate de moștenirea acestuia. Femeia susține că o parte din bucurile lui nu apar să fie trecute pe numele său, ci al unor personaje din anturajul artistului. Averea include imobile, mașini, conturi bancare, dar și banii din drepturile de autor.
Un artist poate să genereze venituri chiar și după moarte datorită difuzărilor pe care le are la radio, TV sau pe internet. Sumele de pe urma acestora pot ajunge chiar și la câteva zeci de mii de lei pe an. Petrică Mîțu Stoian a avut un contract de colectarea a banilor din drepturile de autor și a celor conexe cu CREDIDAM.
Organizația are obligația de a colecta banii și după moartea artistului, bani care vor rămâne blocați într-un cont până se va lămuri moștenitorul legal. Statul Român și-a anunțat intenția de a naționaliza o parte din suma nerevendicată de artișii decedați, dacă familia nu se sesizează în acest sens o bună parte de timp, arată wowbiz.ro.
„Se află în posesia familiei actul asupra casei de la țară. Este proprietatea defunctului și urmează să fie dezbătută succesiunea. Iar cu privire la celelalte acte, a început notarul să solicite de la autorități actele pentru fiecare bun în parte”, a precizat avocata familiei artistului, Carmen Obârșanu, la Antena 3.
„Casa de la țară, ar fi tot la familie, noi voiam să îi facem casă memorială. Am aflat ceva acum, nu știu exact dacă e real, vom vedea. Casa aceea ar fi și aceea jumătate-jumătate.
Nu sunt sigură, dar se zice că nici casa de la Craiova și nici cea de la țară nu era a lui Petrică, totul ar fi fost pus pe firmă”, a declarat una dintre surorile artistului, pentru România TV. Fanii sunt acum șocați de scandalul creat și speră ca apele să se calmeze curând.