14 mai 2019 | 17:20

Șoferii care au consumat droguri, testați de polițiști. Noile aparate ajung în dotarea agenților de la Rutieră

Știri generale
Șoferii care au consumat droguri, testați de polițiști. Noile aparate ajung în dotarea agenților de la Rutieră

Se apropie sezonul estival, iar autoritățile vor să se asigure că șoferii nu se urcă la volan după ce au consumat droguri.

Polițiștii se mobilizează pentru a preveni consumul de substanțe periculoase la volan și spun că se vor dota cu aparate speciale, pentru a-i depista pe șoferii care au consumat droguri. Ministrul de Interne, Carmen Dan, susține că asemenea aparate au fost folosite cu succes pe autostrăzi și drumuri publice.

Acum, numărul lor va fi majorat, pentru ca astfel de aparate să se afle și-n dotarea polițiștilor de pe litoral, spre exemplu.

Cum vor fi testați șoferii care au consumt droguri

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că a cerut mobilizare maximă în rândul polițiștilor pentru prinderea șoferilor care consumă droguri și apoi se urcă la volan.

„Foarte curând ele (n.r. – aparatele de test anti-drog) se vor regăsi în dotarea Poliţiei Române. Cred eu că în maxim două săptămâni. Vom fi mai atenţi cu precădere în zone de risc, expuse, cum este litoralul şi am şi rugat poliţia să comunice rezultatul acestor testări. Să ştiţi că noi le-am folosit destul de mult în zona autostrăzilor şi rezultatul testărilor este unul îngrijorător”.
Carmen Dan, ministrul de Interne

Poliția Română anunța recent că va cumpăra încă 200 de aparate pentru testarea antidrog, care vor ajunge la toate Inspectoratele de Poliție din țară. În dotarea agenților de la Poliția Autostrăzi există deja 12 astfel de aparate.

Echipamentele noi vor fi folosite mai ales în zona școlilor, dar și pe litoral.

Ministrul de Interne le va interzice șoferilor să facă live-uri pe Facebook

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a mai vorbit despre un alt fenomen îngrijorător. Tot mai mulți șoferi se filmează în timp ce sunt la volan sau transmite live pe Facebook. E motivul pentru care s-au produs multe accidente.

Carmen Dan a fost prezentă la Oradea, acolo unde a avut o întâlnire cu subordonații săi din teritoriu.

„Mă interesează să ştiu ce probleme sunt. Am vizitat fiecare inspectorat şi am discutat cu oamenii din sistem, nu doar cu şefii. Situaţia operativă din Bihor este asemănătoare celei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Există însă o sensibilă creştere a numărului de infracţiuni contra persoanei şi a infracţiunilor stradale, însă valorile nu sunt îngrijorătoare, dar şi o creştere a numărului de cazuri de violenţă domestică”.
Carmen Dan, ministrul de Interne

Parteneri
Ireal! Ce face Kate Middleton noaptea pe întuneric. Prințul William a rămas șocat
Redactia.ro
Nedreapta istorie a vilei de pe Docenților nr.7, dăruită din iubire unei celebre actrițe de o frumusețe copleșitoare
Click.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
O fetiță de nici doi ani a murit după ce a înghițit biluţe magnetice. Ce mesaj a transmis mama micuței pentru părinţi: ”Să nu cumpere aşa ceva...”
Spynews
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Capital.ro
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii, înainte de Paşte
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
VEȘTI bune de la Guvern. Cine beneficiază de PENSIE înainte de termen
Mediaflux
Locul accidentului în care a murit Mădălin din Olt a luat foc! Totul a fost distrus complet de flăcări: ”Din cauza...” / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro