Miercuri, în municipiul Rădăuți, un minor în vârstă de 14 ani aflat la volanul unui autoturism a intrat într-o autospecială de poliție. Șoferul a fugit de la locul accidentului.
În România, mașinile de poliție sunt rareori implicate în accidente rutiere, mai ales unele provocate de către alți șoferi. De cele mai multe ori, când un șofer vede un echipaj de poliție, ”fuge” în direcția opusă. Din păcate, nu a fost și cazul unui tânăr de doar 14 ani din județul Suceava care a pierdut controlul unui autovehicul.
La doar 14 ani, pe raza municipiului Rădăuți, adolescentul conducea fără carnet de conducere mașina familiei sale. În autoturism, se mai aflau și alți doi minori de 16 ani cărora le-a riscat viața. Polițiștii nu ar fi avut nimic de a face cu el, dacă nu ar fi acroșat un autovehicul de pe marginea drumului. În acel context, un echipaj de poliție a pornit în urmărire.
Pentru că nu părea să-l poate opri prea curând, polițiștii au cerut ajutoare. O autospecială de poliție a întâmpinat vehiculul urmărit, copilul de la volan a pierdut controlul asupra direcției. Modul în care a lovit autospeciala a fost destul de agresiv, având în vedere că un agent în vârstă de 30 de ani a fost rănit, suferind o contuzie de omoplat.
Imediat după evenimentul cu pricina, scenariul ideal ar fi implicat predarea minorului, fără nicio informație suplimentară sau declarații curajoase. Deoarece ne aflăm însă în România, tupeul tînărului nu i-a dat decât ideea de a fugi de la fața locului. În final, polițiștii au prins un singur pasager din acea mașină și-l vor audia în detaliu.
În urma pagubelor produse de minor, acesta a fugit de la volan imediat după, iar polițiștii continuă să înerce să-l găsească. A fugit pe jos de la contactul cu autospeciala poliției și, până la această oră, minorul nu a fost prins.