Situație incertă pentru Novak Djokovic. Numărul 1 mondial încă așteaptă decizia ministrului Imigrării din guvernul australian, Alex Hawke, privind rămânerea sa în țara de la Antipozi. Campionul sârb a dat publicității, marți, o declarație prin care admite că a participat la un eveniment public după data la care a fost depistat cu Covid-19. El a solicitat viza pentru Australia în baza unei scutiri medicale ce confirma că a trecut prin boală în ultimele 6 luni. Dar autoritățile australiene au descoperit mai multe neconcordanțe și nereguli în documentele lui Novak Djokovic.
Situație incertă pentru Novak Djokovic. Campionul sârb așteaptă în aceste zile o decizie finală privind rămânerea sa în Australia. Liderul ATP a dat publicității, miercuri, o declarație prin care încearcă să lămurescă situația infectării sale cu coronavirus, dar și a participării sale la unele evenimente publice, ulterioare datei testului pozitiv la Covid-19.
Novak Djokovic susține că a făcut testul cu pricina pe 16 decembrie, dar că nu a aflat rezultatul pozitiv al acestuia decât a doua zi, după ce participase deja la premierea unor tineri jucători din Serbia. El admite doar „o eroare de judecată” pe care a făcut-o prin acceptarea unui interviu pentru publicația L’Equipe, dar care era programat mai de mult.
„A doua zi, pe 18 decembrie, eram la centrul meu de tenis din Belgrad pentru a acordat un interviu publicației L’Equipe și a face o ședință foto, pe care le promisesem de mult timp.
Am anulat toate celelalte evenimente, în afară de interviul pentru L’Equipe. M-am simțit obligat să merg la interviu, pentru că nu am vrut să-i dezamăgesc pe jurnaliști. Am respectat distanța socială și am purtat mască tot timpul, în afară de momentele în care am făcut poze.
După interviu, m-am izolat. Acum, când mă gândesc, înțeleg că a fost o greșeală de judecată și sunt de acord că trebuia să reprogramez interviul”, a scris Novak Djokovic în declarația postată pe rețelele sociale.
Nocak Djokovic s-a mai referit și la eroarea din formularul completat la intrarea în Australia. În acesta, jucătorul a bifat căsuța ce menționa faptul că n-ar fi călătorit în altă țară cu 14 zile înaintea sosirii la Melbourne. Djokovic a precizat că formularul a fost completat de staff-ul său, iar agentul jucătorului și-a recunoscut greșeala, care a fost neintenționată.
Novak Djokovic a mai spus că avocații săi au furnizat autorităților australiene date și documente suplimentare legate de situația creată. Acest lucru a fost conformat și de Biroul ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, care a anunţat că a primit documente suplimentare care au schimbat durata pentru ca o decizie să fie luată.
Ministrul Imigrației era așteptat să comunice decizia sa finală în cursul zilei de miercuri. Se spera, astfel, ca situația să fie clarificată până la stabilirea tabloului principal și tragerea la sorți a partidelor de la Australian Open, turneu ce va începe pe 17 ianuarie.
„Avocaţii domnului Djokovici au furnizat recent documente suplimentare lungi şi documente justificative, despre care se spune că sunt relevante pentru posibila anulare a vizei domnului Djokovici. Bineînţeles, acest lucru va afecta perioada de timp pentru o decizie”, a declarat un purtător de cuvânt al ministrului Alex Hawke.
Publicația australiană The Age scrie că Ministerul Afacerilor Interne din Australia analizează trei probleme în legătură cu Novak Djokovic, unele cu potențial penal.
Astfel, se investighează problema nerespectării regulilor de izolare impuse chiar în Serbia, de guvernul sârb, declarația incorectă privind călătoriile din formularul menționat, dar și inconsistența datelor privitoare la testul Covid pozitiv invocat de jucător, dar și de avocații acestuia. În primele două situații, Novak Djokovic ar putea risca chiar o condamnare la închisoare, dacă va fi găsit vinovat.