Mihaela Tatu a renunțat, de mult timp, la cariera ei de televiziune și s-a mutat în Oradea. Fanii care au urmărit-o cu drag de-a lungul anilor au sperat că aceasta o să revină în București, așa că a dezvăluit, în sfârșit, ce ar trebui să se întâmple ca să revină pe micile ecrane.
Mihaela Tatu s-a bucurat de un public numeros în anii în care a prezentat emisiunea ‘De 3 X Femeie’, așa că mulți au suferit în momentul când ea a luat o decizie drastică și a renunțat la viața de vedetă de televiziune. Aceasta s-a stabili în Oradea, dar nu refuză o eventuală reîntoarcere în forță.
Aceasta a participat în emisiunea lui Cătălin Măruță, unde a dezvăluit că s-ar întoarce în București dacă ar avea o ofertă pentru un proiect interesant. De asemenea, fosta prezentatoare TV nu ar putea să locuiască în Capitală dacă partenerul său s-ar afla departe de ea.
„Să am un job care să îmi placă din toate punctele de vedere. Și, în al doilea rând, sunt ființa care își urmează partenerul. (…) Dacă ar fi din Caracal, l-aș convinge să vină la Oradea. Nu îmi priește la sănătate zona de șes.”, a zis aceasta la Pro TV.
Mihaela Tatu are o fobie surprinzătoare. Aceasta nu se teme de reptile sau insecte, însă nu își dorește să piardă trenul. Fosta prezentatoare de televiziune ajunge, de fiecare dată când trebuie să plece în alt oraș, cu cel puțin o jumătate de oră mai devreme pe peronul gării.
„Marea mea fobie, singura, uriașa, prietenii mei o știu. Îmi e frică să pierd trenul. Sunt cu o jumătate de oră înainte pe peron. Anul trecut am făcut invers, am rămas în tren.”, a adăugat ea.
Mihaela Tatu nu duce lipsă de activitate! Chiar dacă s-a retras din lumina reflectoarelor și, de curând, a încheiat colaborarea cu Zone Studio, ea se ocupă cu diferite proiecte de voluntariat pentru a-i ajuta pe cei cu posibilități mai reduse.
„Nu mai colaborez cu cei de la Zone Studio pentru că trebuia să stau în platou. Fac mai multe. Viața mea este de o calitate deosebită.
Chiar mă interesează ce se întâmplă în jurul meu, motiv pentru care am grijă de două arii care sunt mai puțin vizate de către cei de care depindem: copiii și bătrânii.”, a mărturisit Mihaela Tatu.