La fel ca în ultimii ani, rezultatele la Evaluarea Națională nu au reprezentat neapărat un motiv de bucurie pentru majoritatea părinților, dar Eduard Mastalier – Manolesc a luat nota 10 la toate probele.
În cazul examenului de Bacalaureat, se întâmplă destul de des să avem în România absolvenți de liceu cu nota 10 la toate probele. Până de curând, fenomenul se petrecea și în examenul de Capacitate sau Evaluare Națională. În 2019 însă, în întreaga țară, a fost un singur elev care se laudă cu această performanță. Numele său este Eduard Mastalier – Manolescu, un absolvent al Colegiului Național Goether din Capitală. El vrea să-și continue studiile în aceeași unitate de învățământ, dar are o explicație pentru performanța sa la examenele de acum câteva zile.
Tânărul are doar 14 ani și a acordat deja un interviu celor de la Hotnews prin care și-a exprimat viziunea asupra vieții și asupra modului în care vede educația și procesul de învățare. ”Nivelul de dificultate a subiectelor de la matematică a fost mediu spre ușor. Față de anul trecut au fost mai grele. Dar a fost foarte importantă atenția din timpul celor două ore. Inspirația la matematică ar trebui să intervină la subiectele mai grele, cum ar fi subiectul 3 la subpunctul c, sau cum a fost de la subiectul 2 subpunctul 4 sau 5, unde trebuia să-ți dai seama și să te prinzi de cum trebuie să rezolvi”, spune Eduard.
În mod previzibil, nu și-a pus problema că ar lua 10 curat la examen, dar a fost încrezător în calitatea lucrărilor sale. ”Nu m-am gândit că o să iau 10 la toate materiile, dar știam că am făcut trei lucrări foarte bune și că rezultatele or să fie pe măsură. Pe lângă pregătirea din gimnaziu și tot ce înseamnă pregătiri extrașcolare, contează foarte mult și cele două ore propriu zise în care ești în examen, în care trebuie să dai tot ceea ce ai mai bun. Contează și cât de pregătit ești în ziua aia, cât de multă inspirație ai, cât de concentrat ești, cât de atent ești”, mai spune Eduard.
Deși pare că și-a petrecut ultimii ani cu ochii în cărți și caiete, absolventul de clasa a opta promovează ideea alternării perioadelor de învățat cu cele de relaxare. ”Eu în toți cei patru ani am învățat. Nu poți să refaci totul în a opta, chiar dacă acum simți că asta e scopul tău: în clasa a opta să dai evaluarea națională”, insistă tânărul.
Indiferent câți bani dai pe meditații, secretul este să faci tot ce poți pentru a înțelege lecția în clasă. ”Eu nu le-aș spune chiar meditații, ci pregătiri, sunt importante și pregătirile astea pentru că vin să compenseze și să accentueze ceea ce ai făcut la școală. Din ce văd eu, foarte mulți elevi nu au curajul să întrebe profesorul când nu știu. E foarte important să fii activ la ore și să te intereseze. Eu asta făceam, când nu înțelegeam întrebam profesorii. Uneori chiar îi mai supăram, pentru că ei explicau concentrați și eu mereu îi opream când nu era ceva clar”, mai spune elevul.