Oamenii de știință au descoperit singura planetă pe care plouă cu pietre. Ce se întâmplă cu vântul pe această planetă și ce au mai descoperit cercetătorii este incredibil și vă invităm să aflați din rândurile de mai jos.
Oamenii de știință au descoperit care este singura planetă pe care plouă cu pietre. De asemenea, vânturile pe această planetă sunt mai rapide decât viteza sunetului și, în plus, planeta beneficiază de un ocean de magmă adânc de peste 100 de kilometri.
Cercetătorii au mai descoperit în trecut astfel de planete denumite și ”planete de lavă” cu atmosferă extremă. Sunt atât de apropiate de steaua lor gazdă, încât suprafața lor este formată din oceane de lavă topită.
Astfel, planeta de curând analizată, cunoscută și sub numele de K2-141b, este neobișnuită chiar și pentru aceste lumi extreme. Suprafața planetei, oceanul și atmosfera sunt formate din pietre, care cad ca ploaia și se topesc în mările sale uriașe super- încinse.
Potrivit cercetătorilor, două treimi din planetă se află tot timpul în lumina stelei pitice portocalii în jurul căreia orbitează K2-141b. Întrucât este atât de aproape de soare, iar anii ei durează mai puțin de o treime din zi pe Pământ, K2-141b este blocată gravitațional, ceea ce înseamnă că aceeași parte a planetei este orientată tot timpul spre steaua sa.
De asemenea, pe partea întunecată, temperaturile ajung la -200 grade Celsius, în timp ce pe cealaltă parte, în zona aflată în lumină, temperatura este de aproximativ 3000 de grade Celsius, temperatură suficient de fierbinte pentru a vaporiza roci într-o atmosferă rarefiată, informează cercetătorii.
Precipitațiie pe acestă planetă funcționează pe principii asemănătoare cu cele de pe Pământ. Astfel, la fel cum apa se evaporă în atmosferă și apoi cade înapoi sub formă de ploaie, sodiul, monoxidul de siliciu și dioxidul de siliciu de pe K2-141b, care se transformă în pietre când sunt trase spre partea întunecată de către vântul supersonic, cad înapoi pe suprafața planetei.
Planeta ciudată are aproximativ aceeași dimensiune ca și Pământul, dar este mult mai aproape de soarele său. Pe de altă parte, K2-141b se află la mai mult de 200 de ani lumină distanță de Pământ și a fost descoperită de către oamenii de știință în anul 2018.