Singura condiție a lui Leonard Doroftei pentru a reveni în România. Fostul campion mondial la semimijlocie trăiește în Canada de ani buni. După ce a eșuat cu pub-ul pe care-l deschisese în Ploiești, „Moșu” a traversat din nou Oceanul respectând decizia familiei sale. El a recunoscut că a greșit afacerea în care și-a investit banii, iar că acum ar lua-o de la capăt într-un alt domeniu.
Singura condiție a lui Leonard Doroftei pentru a reveni în România. Fostul campion mondial la box a sperat că va trăi liniștit în țara sa de origine după ce a agățat „mănușile-n cui”. Dar „Moșu” a fost nevoit să renunțe la localul pe care îl deschisese în Ploiești, după un scandal cu autoritățile locale.
Leonard Doroftei (51 de ani) a decis, împreună cu familia, să plece în Canada, țara unde a activat ca boxer profesionist vreme de mulți ani. Deși nu a fost încântat de noua traversare a Atlanticului, fostul campion mondial la semimijlocie s-a gândit, în primul rând, la binele familiei sale.
„Plecarea în Canada a fost decizie luată în familie, cu toate că mi-aş fi dorit, poate, altceva. Au decis să venim aici. Familia a decis aşa. Am avut datoria să-i urmez. Ani negri au fost în spatele deciziei şi nu m-au ajutat să-i contrazic”, declara Doroftei, la Radio Gold FM, la scurtă vreme după plecarea în Canada.
Dar Leonard Doroftei nu-și găsește pacea în „țara frunzei de arțar”. Îl mistuie dorul de casă, după cum a mărturisit fiind întrebat ce-i lipsește cel mai mult din România.
„Totul! Totul! De la înjurături până la tăiatul porcului! Totul! Aerul ăla pe care-l respiri! Am luat o decizie, la nervi, pe care am s-o regret toata viaţa, probabil. Dar asta-i viaţa!”, a recunoscut fostul pugilist, conform as.ro.
Leonard Doroftei s-a stabilit în Laval, cea mai mare suburbie a Montrealului. El lucrează sporadic la o sală de sport și a admis că a greșit domeniul de afaceri atunci când a investit într-un pub. „Nu aveam ce să caut eu într-un astfel de business” a mărturisit Doroftei, care spune că acum ar investi într-o sală de box.
„Într-o sală de box aș băga banii. Asta este afacerea în care vreau să investesc aici în Canada, chiar și în România. În ultimii doi ani m-am redescoperit. Acum iau un copil, de la zero, și îl învăț să facă box. Și cu un adult la fel. Acum am răbdare. Îmi place foarte mult ceea ce fac și sunt lângă ei, mereu. Mă mai bag și eu, mai fac și box cu ei”, a dezvăluit Doroftei la AS.ro LIVE.
Leonard Doroftei, care a slăbit 20 de kilograme de la stabilirea în Canada, a mai spus că și-ar dori să facă un meci demonstrativ, contra lui Balbi, în România.
„Chiar mai vorbesc cu el și mi-a zis să aranjez lucrurile că el se băga. Mi-ar face plăcere să fac un meci de retragere cu el, în România!”, a anunțat Leonard Doroftei, conform aceleiași surse.
Pe 5 ianuarie se vor împlini 20 de ani de când Leonard Doroftei a cucerit titlul WBA la categoria semimijlocie, învingându-l pe argentinianul Raul Balbi într-o confruntare senzațională desfășurată în San Antonio, SUA.