Simona Halep, vestea pe care o aștepta toată lumea. Jurnaliștii americani au anunțat în premieră

Simona Halep, vestea pe care o aștepta toată lumea. Jurnaliștii americani au anunțat în premieră
Simona Halep, veste uriașă pentru fani

Simona Halep aduce în sfârșit vestea pe care o așteptau toți fanii acesteia. Jurnaliștii americani au fost cei care au anunțat în premieră ce se va întâmpla în viața jucătoarei de tenis. Ce a dezvăluit constănțeanca?

Simona Halep, veste extraordinară pentru fani

Celebra campioană a venit cu două vești spectaculoase într-o singură zi!Aceasta bifează o săptămână de relaxare, fără meciuri, în condițiile în care traversează un sezon foarte greu din cauza problemelor medicale.

La moment nu s-a găsit un tratament care să o scape de problemele lombare care o chinuiesc deja de ani buni și care îi fac clipe grele pe teren. Vestea bună este că și după ultimele evenimente a reușit totuși să-și reia pregătirile pe zgură, semn că s-a redresat din punct de vedere fizic, fanii felicitând-o continuu pentru ambiție și devotamentul arătat sportului alb.

Jurnaliștii americani au anunțat că Halep urmează să revină pe teren. Concret, suporterii acesteia putând să o revadă la Stuttgart. „Ocupanta locului 3 în clasamentul WTA este unul dintre numele de top ce va fi prezentă la Stuttgart, alături de Ashleigh Barty“, au scris cei de la Baseline.

Până la competiția menționată, constănțeanca a postat prima fotografie alături de Darren Hill din momentul în care antrenorul a sosit în România pentru a se ocupa de antrenamentele de pe zgură.

„Bine ai revenit în cea mai frumoasă ţară din lume, D! Prima zi de antrenament după două săptămâni de recuperare şi m-am întors pe zgură. A fost o zi bună!“, e mesajul postat de Halep, alături de fotografia cu Darren Cahill.

Cel din urmă a avut o replică savuroasă care a fost imediat luată la vizor de cei care o urmăresc pe jucătoare pe tweeter. „Faptul că tatăl tău mi-a dat un coniac, după amiază, chiar a funcţionat împotriva oboselii acumulate pe drum“.ׅ

Calendarul sportivei

  • Evenimente pentru Simona Halep pentru perioada următoare:

19-25 aprilie: Stuttgart
30 aprilie – 9 mai: Madrid
10-16 mai: Roma
30 mai – 13 iunie: Roland Garros

”Mi-am depășit puțin limitele. Corpul meu… Spatele meu, am simțit că pocnește ceva, la finalul meciului. Dar știu că am destul timp pentru recuperare până la următorul meci. Oricum am amintiri plăcute din meciurile de peste patru ore de aici, de la Melbourne, așa că m-am gândit că dacă trec peste meciul ăsta voi avea timp să mă recuperez”, a declarat Simona Halep despre problemele medicale care nu-i mai dau pace. Într-o situație delicată în acest sector se află și Bianca Andreescu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI