Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon pe Arena Națională, miercuri, 17 iulie 2019, de la ora 19:00. Primarul general al Capitalei a confirmat că municipalitatea va organiza evenimentul, dar a precizat că nu va fi prezentă. Cel mai probabil, Gabriela Firea nu mai vrea să riște să fie huiduită de cei care vor fi prezenți pe stadion, cum s-a întâmplat anul trecut, după triumful Simonei la Roland Garros.
„Simona Halep prezintă românilor, miercuri, pe Arena Națională, trofeul cucerit la Wimbledon
Simona Halep își va prezenta publicului din România trofeul cucerit sâmbătă la Wimbledon, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Capitalei pe Arena Națională, miercuri, 17 iulie, începând cu ora 19. Accesul publicului va fi gratuit. Dl. Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis: „I-am transmis personal doamnei Primar General Gabriela Firea rugămintea ca Primăria să ne pună la dispoziție Arena Națională și logistica necesară organizării acestui eveniment și am găsit, la fel ca întotdeauna, înțelegerea necesară, drept pentru care îi adresez public mulțumirile Federației Române de Tenis. Sunt convins că iubitorii sportului din București și nu numai vor fi încântați să o felicite la scenă deschisă pe marea noastră campioană”, este mesajul postat de Federația Română de Tenis pe pagina oficială de Facebook.
Gabriela Firea a participat, luni, la CEx-ul PSD, iar înainte de începerea ședinței a fost întrebată despre evenimentul care va avea loc, miercuri, pe Arena Națională. Primarul general al Capitalei a recunoscut că municipalitatea va organiza acest eveniment, dar că ea nu va participa.
Cu foarte puțin timp rămas până la alegerile prezidențiale, Gabriela Firea nu vrea să riște să fie huiduită din nou de publicul din tribunele stadionului pe care Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon. A pățit-o anul trecut, după triumful Simonei la Roland Garros. Atunci, publicul a huiduit-o pe Firea și a aplaudat-o pe Simona Halep abia după ce edilul a părăsit scena.