Simona Halep suferă, chiar și când câștigă. Cum a apărut românca la New York

de: Alexandru Ramnic
31 08. 2021

Simona Halep s-a calificat în turul secund de la US Open 11, după ce a reușit să o învingă pe Camila Giorgi. Sportiva româncă a revenit în forță pe terenul de tenis după ce problemele de sănătate au ținut-o departe de marea ei pasiune. În ciuda victoriei sale, constănțeanca de 29 de ani suferă destul de tare. Iată cum a apărut Halep la New York.

Probleme pentru Simona Halep. Așa a apărut sportiva la US Open 2021

Sportiva, care va împlini 30 de ani în septembrie, a dus doar două meciuri la bun sfârșit, începând cu data de 12 mai. Din cauza accidentărilor suferite, Simona a stat mai mult departe de victorii. Din păcate, problemele ei medicale persistă şi la New York.

Simona Halep, care ocupă locul 13 în WTA, a fost prima româncă intrată în competiţie, la US Open 2021. Luni, de la ora 18.00 (Eurosport), constănţeanca şi-a început aventura pe terenul de tenis în compania Camilei Giorgi (29 de ani, locul 36 WTA). În momentul în care a pășit pe Arena Centrală, toată lumea a observat că sportiva mai are de tras până să fie 100% vindecată. Jucătoarea noastră de tenis a evoluat cu piciorul drept bandajat, după cum se poate vedea în imaginile din GALERIE.

Prima reacție după victoria cu Giorgi

În ciuda problemelor de sănătate, care nu-i mai dau pace, Simona Halep a reușit să o învingă pe Camila Giorgi, cu un scor de 6-4, 7-6(3), calificându-se astfel, în turul secund de la US Open 2021. În continuare, constănțeanca o va întâlni pe Kristina Kucova, locul 111 în WTA, după ce sportiva din Slovacia a reușit să o învingă pe Ann Li, ce ocupă locul 69 în WTA.

Victoria împotriva italiencei Camila Giorgi i-a adus încredere Simonei Halep, care se declară foarte mulțumită de rezultatul obținut la New York.

„Sunt foarte mulțumită cu această victorie, mai ales că ea câștigase în Canada. Am avut ceva probleme medicale, dar m-am simțit bine. Lucrez mult la serviciu, am mai multă încredere.”, a precizat Simona Halep, după meciul câștigat împotriva lui Giorgi.

Românca a revenit pe terenul de tenis după ce a avut de îndurat mai multe probleme ce au ținut-o departe de Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice.

Mesaj emoționant pentru sportiva româncă

În urma unei accidentări la picior, de acum câteva luni, Simona Halep a fost nevoită să ia pauză, pentru a se recupera. Fosta mare tenismenă Barbara Schett, în vârstă de 45 de ani, i-a transmis un mesaj emoționant celebrei sportive.

„Poate că n-a fost un lucru rău să ia o mică pauză de la tenis. Am fost foarte fericită să o revăd jucând pe Simona. Evident, odată ce a lipsit câteva luni sau câteva săptămâni, la vârsta ei, și mai ales cu o accidentare cum a avut ea, nu este deloc ușor să te reîntorci și a trebuit să se retragă din nou (n.r. – la Cincinnati).

Când lipsești pentru o vreme și încerci să te recuperezi, atunci când te întorci volumul de muncă este atât de mare, prea mult pentru corpul tău, pentru că o perioadă nu mai este folosit la acea capacitate, astfel că apare o nouă accidentare.

Așadar, cred că cel mai important lucru pentru Simona este să se pregătească și să fie sănătoasă, să revină la ritmul care să îi permită să joace în fiecare săptămână”, a declarat fosta mare jucătoare de tenis Barbara Schett, expert Eurosport.