Simona Halep și-a luat la revedere de la Australia. Numărul 23 mondial a stat pe continentul de la Antipozi aproape o lună. Românca a fost eliminată de la Australian Open în optimi, așa că ea se va întoarce în România, după care își va pregăti participarea la următoarele turnee din circuit. Simona Halep nu a vrut să plece din Australia fără să transmită un mesaj țării care a găzduit-o în această perioadă.
Simona Halep și-a luat la revedere de la Australia. Fostul lider mondial a avut un parcurs bun în debutul noului sezon. Halep e reușit să câștige cel de-al 23-lea trofeu WTA, după ce s-a impus la Melbourne Summer Set 1. Apoi, a ajuns până în optimile de finală ale Australian Open, prima competiție de Grand Slam a anului.
Simona Halep a fost învinsă de franțuzoaica Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 6-4. Ea nu a reușit să-și egaleze performanța de anul trecut, când a ajuns până în sferturile competiției. De aceea, a pierdut 540 de puncte WTA, coborând în ierarhia mondială până pe locul 23. Ea armai putea fi depășită de alte cîteva jucătoare rămase în concurs, inclusiv de Alize Cornet, în caz că franțuzoaica va cîștiga turneul.
Simona Halep a acuzat căldura excesivă din partida cu Cornet, temperatura, la ora meciului, ajungând la 33 de grade la umbră.
„Îmi place să joc pe căldură, dar nu când e extremă. A fost foarte cald astăzi, m-a lovit căldura din primul set și nu m-am simțit bine. Am amețit la un moment dat, mi-a fost rău, mă dureau stomacul, ficatul, la un moment dat cam toate”, a spus Simona pentru Eurosport.
De-a lungul competiției, Simona Halep a fost una dintre preferatele publicului australian. Legătura sa profesională cu Darren Cahill a lăsat „urme” pozitive în rândul compatrioților antrenorului. De altfel, Simona Halep s-a referit, la un moment dat, și la noua porcelă pe care a primit-o la Melbourne, „Aussie Simona”, adică „Simona Australiana”.
„Dacă sunteți gata să mă primiți, pot fi australiancă. Da, puteți să-mi spuneți „Aussie Simona”, e noua poreclă. Vă mulțumesc pentru sprijin”, a spus Halep, spre încântarea fanilor din tribunele Arenei Rod Laver din Melbourne Park, după meciul din optimi cu brazilianca Beatriz Haddad Maia.
Simona Halep și-a luat la revedere de la țara de la Antipozi printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook.
„Australia, ai fost minunată. Iau cu mine doar lucrurile pozitive din timpul petrecut aici. Abia aştept să mă întorc anul viitor”, a scris Halep pe rețeaua socială.
Simona Halep plecase spre Australia chiar în a doua zi de Crăciun, în 26 decembrie. Astfel, timp de o lună, ea s-a aflat pe continentul cangurilor și al câinilor dingo. Pentru Simona Halep vor urma cîteva zile de vacanță, apoi participarea la turneele din Dubai și Doha.
Foto: Simona Halep/Arhiva personala