Simona Halep se pregătește să înceapă primul turneu pe 2019, dar o face fără antrenor. Motivul despărțirii de Darren Cahill a fost un mister, până acum.
De câteva zile, Simona Halep se află în Australia. În această săptămână, va începe sezonul 2019 cu turneul de la Sydney. Aflată în cel mai populat oraș de pe continent, a profitat de ocazie pentru a se revedea cu fostul ei antrenor. Întălnirea a reprezentat și motivul unei postări pe Instagram ce poate fi văzută mai jos.
Darren Cahill a fost antrenorul lui Halep pe parcursul celei mai bune perioade din cariera sa. Contractul dintre cei doi s-a rupt însă la finele anului trecut și a ridicat foarte multe întrebări legate de motivele din spate. Textul atașat postării pe Instagram a fost ”Prima noastră cină în 2019. Le aștept cu interes pe următoarele.” Dacă era vreun legat de relația actuală dintre cei doi, este evident că au rămas prieteni.
Primele explicații legate de motivul despărțirii dintre campioana mondială și antrenorul ei de patru ani au fost menționate într-un interviu acordat publicației WTA Insider. „A luat decizia din cauza familiei, iar familia este întotdeauna pe primul loc. Nu am fost dezamăgită sau supărată, am înţeles perfect. Avem o relaţie foarte bună.
Vorbim aproape în fiecare zi. I-am cerut un sfat şi mi l-a dat. Am discutat şi după finalul sezonului. Evident, nu este la fel, pentru că nu mai este antrenorul meu. Dar ne leagă o mare prietenie şi asta este cel mai important. Ultimii patru ani au fost cu Darren şi au fost cei mai buni”, a declarat Halep.
În ceea ce privește perspectiva angajării unui nou antrenor, Simona Halep a insistat pe faptul că va amâna respectiva decizie pentru următoarele 3-4 luni.
View this post on Instagram