Simona Halep recunoaște care sunt sportivii români pe care îi admiră. ”Port un talisman de la el!”
Tu ai fi ghicit asta? Cine este sportivul din România pe care Simona Halep l-a admirat, încă de când era copil. A purtat talismanul de la el timp de șase ani, la fiecare meci pe care-l juca pe terenul de tenis.
Simona Halep recunoaște care sunt sportivii români pe care îi admiră
Este tânără, talentată, muncitoare, ambițioasă și închide podiumul tenisului feminin mondial. Simona Halep are tot ce-și poate dori, la nici 30 de ani: conturi de sute de mii de euro, zeci de milioane de fani pe tot mapamondul și o familie care o susține în tot ceea ce face, încă de când avea doar câțiva anișori.
Ca orice mare campion, și Simona are idolii ei, sportivi pe care i-a admirat încă din copilărie, care au ambiționat-o să dea tot ce este mai bun din ea și să persevereze mereu, având ambiția de a urca pe culmile succesului internațional, performanță pe care a atins-o atunci când a devenit liderul absolut al tenisului feminin, după ce a câștigat turneul de la Wimbledon în 2019 și trofeul Rolland Garros în 2018.
Printre sportivii pe care îi admiră Simona Halep se numără tenismenul constănțean Andrei Pavel, a cărei manșetă a purtat-o câțiva ani, pe post de talisman norocos, la fiecare meci de tenis.
„Pe Andrei Pavel, fiind şi constănţean, am crescut cu dorinţa de a-l egala în orice. Și la juniori, şi la seniori. El a câştigat Roland Garros-ul la juniori. Și eu. Pe la 16-17 ani, am fost la un meci al lui de dublu şi l-am rugat să îmi dea manşeta. După care am ţinut-o 6-7 ani în thermobag la fiecare meci. Cum era ea, murdară şi transpirată.
Şi Hagi a fost modelul meu pe seriozitate, pe faptul că atunci când intra în teren nu exista altceva. Şi la Cristian Chivu. Şi pe Nadal îl admir, fiindcă indiferent ce se întâmplă cu punctul pe care-l joacă are aceeaşi atitudine. Dă sută la sută. Joacă fiecare punct ca şi cum ar fi ultimul din viaţa lui.”, a declarat Simona Halep, acum câteva luni.
De ce s-a retras Simona Halep din turneul de la Miami
Numărul trei mondial a vorbit, de nenumărate ori, despre eforturile considerabile pe care le depune de fiecare dată pentru a fi cea mai bună pe teren, indiferent de adversar, condiții sau turneul în care joacă. Chiar dacă s-a retras, în acest an, de la turneele din Dubai, Doha și Miami, Simona Halep promite să revină în forță, după ce-și va rezolva problemele de sănătate.
„Îmi pare foarte rău că trebuie să renunț la simplu și la dublu la Miami Open. Accidentarea mea nu mă lasă să joc așa cum mă așteptam. Sunt tristă că nu pot continua. Am vrut să vin aici să dau tot ce am mai bun și să joc multe meciuri, dar din păcate nu pot.
Sper ca anul viitor să mă întorc sănătoasă și mai bună. Vreau să mulțumesc organizatorilor de la Miami Open și WTA pentru toate eforturile depuse în organizarea acestui mare eveniment și pentru că ne-a făcut să ne simțim în siguranță.”, a scris Simona pe pagina sa oficială de Facebook.