În perioada 30 august – 12 septembrie are loc turneul de Grand Slam US Open în Statele Unite ale Americii. Simona Halep a început cu dreptul turneul și a obținut prima ei victorie când a învins-o pe Camila Giorgi. Cu cine va juca românca noastră mai departe.
Vești excelente pentru Simona Halep. Fostul lider mondial la tenis feminin se poate lăuda cu faptul că a avut un debut fenomenal la US Open 2021. Sportiva originară din Constanța a bătut-o pe Camila Giorgi, prima ei adversară din cadrul primului tur de la US Open 2021.
Care a fost prima reacție a logodnicei lui Toni Iuruc, atunci când și-a dat seama că a avansat în etapa urnătoare de la US Open. Simona Halep s-a declarat mulțumită de victorie, deși a întâmpinat câteva probleme fizice și nu a fost în formă maximă în timpul partidei.
„Sunt foarte mulțumită cu această vcitorie. Ea a jucat bine, a câștigat în Canada și a venit cu încredere. Am avut ceva probleme fizice, dar am trecut peste ele. Am lucrat foarte mult la serviciu și am mai multă încredere atunci când servesc bine.”, a spus Simona Halep după meci, la Eurosport.
Simona Halep, ocupanta pozitiei 13 în clasamentul WTA, s-a impus în timpul meciului în fața câștigătoarei de la Montreal în două seturi, câștigând cu scorul de 6-4, 7-6 (3), după un joc de o oră și 34 de minute. În următoarea etapă, Simona Halep va evolua pe teren împotriva slovacei Kristina Kucova.
Simona Halep a avut nevoie de o pauză destul de lungă pentru a se recupera după accidentarea suferită la genunchi acum câteva luni. Debutul ei fantastic de la US Open a adus speranță în sufletele românilor, care sunt convinși că favorita lor poate urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
„Poate că n-a fost un lucru rău să ia o mică pauză de la tenis. Am fost foarte fericită să o revăd jucând pe Simona. Evident, odată ce a lipsit câteva luni sau câteva săptămâni, la vârsta ei, și mai ales cu o accidentare cum a avut ea, nu este deloc ușor să te reîntorci și a trebuit să se retragă din nou (n.r. – la Cincinnati).
Când lipsești pentru o vreme și încerci să te recuperezi, atunci când te întorci volumul de muncă este atât de mare, prea mult pentru corpul tău, pentru că o perioadă nu mai este folosit la acea capacitate, astfel că apare o nouă accidentare.
Așadar, cred că cel mai important lucru pentru Simona Halep este să se pregătească și să fie sănătoasă, să revină la ritmul care să îi permită să joace în fiecare săptămână”, a declarat fosta mare jucătoare de tenis Barbara Schett, expert Eurosport.