Ilie Dumitrescu a vorbit despre cum a rămas impresionat de Simona Halep. Astfel că fostul mare fotbalist român s-a întâlnit cu Simona la Dubai si a rămas marcat de modestitatea campioanei noastre.
”Odată, după ce câștigase un turneu, undeva prin Asia, a avut escală în Dubai. Acolo ne-am întâlnit. Am călătorit. Mi s-a părut… A mers la ‘economic’ cu echipa ei, era înconjurată de tot staff-ul.Mi s-a părut o tipă foarte modestă, care într-adevăr are o situație financiară extraordinară, dar pe merit, pe munca ei. Dar, repet, a stat la economic, a dat autografe tuturor, a făcut poze.
Și eu eram tot la economic, nu la business. Nu am văzut să fie iritată, știți, cum e prin avion, când vrea toată lumea să vorbească cu tine. Dar, nu, a stat de vorbă cu toată lumea. Foarte, foarte ok a fost”, a povestit Ilie Dumitrescu, potrivit spotmedia.
De menționat este că Simona Halep a ajuns la 21 de turnee WTA câștigate în carieră, după ce duminică s-a impus la Praga.
„Dubla câştigătoare de Grand Slam a evoluat la Praga pentru prima dată. Ultima dată când a jucat pe zgură într-un turneu International a fost acasă, în Bucureşti, întrecere pe care a câştigat-o în 2016.
Ultima oprire a Simonei a fost la celebrul râu Vltava, unde şi-a onorat un pariu pus cu directorul turneului, David Trunda, şi a sărit în apă împreună cu echipa ei.
Victoria de la Praga o aduce pe Halep la egalitate cu Sofia Kenin în privinţa turneelor câştigate în 2020. Simona a sărbătorit trofeul cu o baie revigorantă”, au notat cei de la WTA,
Simona Halep a spus că se va arunca în apă dacă va câștiga la Praga, fapt ce s-a și întâmplat.
„Directorul David Trunda a făcut un pariu cu Simona, imediat după sosirea ei. Dacă va câştiga, ca sări, împreună cu antrenorul şi fizioterapeutul, în râul Vltava. În seara dinaintea finalei, s-a întâlnit la cină cu David Trunda şi i-a spus că nu a uitat de pariu şi că va fi fericită să facă asta.
Cum s-a terminat totul? După ceremonie şi conferinţa de prsă, Simona a urcat în maşină, împreună cu directorul, cu Artemon Apostu Efremov şi Cosmin Diaconeasa.
Cu toţii au mers la râul Vltava, iar imaginile cu Simona râzând în apă vor face înconjurul lumii. Credem că e un moment pe care Simona şi-l va aminti pentru totdeauna”, au notat, pe site-ul oficial, organizatorii turneului de la Praga.