Simona Halep i-a uluit pe australieni cu un detaliu de la nunta sa. Fostul lider mondial se pregătește pentru a lua startul la Australian Open, turneu ce începe pe 17 ianuarie. După ce câștigat Melbourne Summer Set 1, actualul număr 15 mondial a acordat un interviu pentru site-ul Australian Open unde a făcut și câteva dezvăluiri despre nunta sa cu Toni Iuruc, din 15 septembrie.
Simona Halep i-a uluit pe australieni cu un detaliu de la nunta sa. Fostul lider mondial și-a schimbat starea civilă în 2021, după căsătoria cu Toni Iuruc. Petrecerea de după cununie a avut loc într-un local de lux din stațiunea Mamaia la care au participat peste 300 de invitați.
În ziua ceremoniei, Simona Halep a purtat mai multe ținute, care mai de care mai atrăgătoare. Cei care s-au ocupat ca jucătoarea de tenis să arate perfect în cadrul ceremoniei de cununie au fost make-up artistul Alexandru Abagiu și hairstylist-ul Sorin Stratulat, a scris impact.ro. Aceștia au fost prezenți și pe parcursul nunții alături de Simona, retușându-i machiajul și coafura, și transformând-o la fiecare ținută pe care a îmbrăcat-o.
Prima rochie pe care Simona Halep a purtat-o la cununia civilă a fost marca Dior, din colecția Cruise 2021. Pentru această ținută, jucătoarea de tenis a scos din buzunar câteva mii de euro. A fost una extrem de rafinată, de culoare bej, cu o broderie specială în partea de sus.
Simona Halep și-a schimbat ținuta pentru petrecerea ce a urmat cununiei civile. Ea a optat pentru o rochie albă, cu o fundă mare neagră, creație Oscar de la Renta, ce a costat aproximativ 6.400 de euro.
Simona Halep i-a uimit pe australieni atunci când le-a dezvăluit că a cumpărat rochiile de una singură, direct de pe raftul unui magazin din Italia.
„Pur și simplu le-am cumpărat dintr-un magazin din Italia! Am fost acolo, am intrat în magazin și mi le-am luat fără să întreb pe nimeni, pentru că mie mi-au plăcut. Mă bucur de lucrurile care îmi plac!
Nu obișnuiesc să cer sfaturi atunci când merg la cumpărături. Nu mă uit la ce este la modă, ci la ceea ce mi se potrivește. Așa mi-am ales rochia!”, a declarat Simona Halep, într-un interviu postat pe contul oficial al Australian Open.
Deși autoarea interviului s-a referit la cele două ținute principale ale campioanei din România, a mai existat și o treia, mai puțin remarcată. Simona Halep s-a schimbat din nou spre finalul petrecerii, în momentul aducerii tortului și a focului de artificii. Ea a trecut la o rochie albă simplă și o pereche de pantofi comozi, cu un design aparte.