Simona Halep, eliminată la dublu de la Australian Open. Fostul lider mondial a dorit să evolueze și în proba de dublu la primul turneu de Grand Slam al anului, unde a făcut pereche cu Gabriela Ruse. Cele două au fost învinse, însă, în primul tur de cuplul alcătuit de românca Jaqueline Cristian și germanca Andrea Petkovic, scor 4-6, 0-6. Simona Halep va juca, sâmbătă, în turul 3 al probei de simplu împotriva muntenegrencei Danka Kovinic.
Simona Halep, eliminată la dublu de la Australian Open. Sportiva din Constanța nu a fost niciodată o specialistă a jocului de dublu. Dar numărul 15 WTA a folosit participarea la această probă ca pe bune antrenamente premergătoare confruntărilor de la simplu.
Simona Halep (30 de ani) a învins-o, joi, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (25 de ani, 83 WTA), scor 6-2, 6-0. Românca s-a calificat, astfel, în turul 3 la Australian Open. Acolo o va întâlni pe Danka Kovinic (27 de ani, 98 WTA), din Muntenegru. Aceasta a eliminat-o, tot joi, pe Emma Răducanu, scor 4-6, 6-4, 3-6.
Simona Halep a ajuns la cea de-a 7-a victorie consecutivă pe pământ australian de la startul sezonului. Ea a triumfat la Melbourne Summer Set 1, impunându-se în cele 5 partide ale turneului. Iar acum este la cea de-a doua reușită în prima competiție de Grand Slam a sezonului. Ea și-a adjudecat deja un cec de 221.000 de dolari australieni, aproximativ 140.000 de euro.
Simona Halep a dezvăluit și secretul reușitelor sale pe pământ australian, după victoria cu brazilianca Haddad Maia.
„Secretul? Am mâncat aceeași mâncare de când am venit aici. Am mâncat ouă, șuncă și cașcaval. Nu am schimbat mult regimul. A fost greu să aștept toată ziua și să aștept meciul de dinainte. M-am motivat să fiu concentrată și să joc bine. Haddad Maia nu a jucat rău, dar eu am fost foarte agresivă și am câștigat.
Mă simt foarte bine că joc. Am 30 de ani, sunt mai relaxată. Anul trecut nu a fost ușor. Nu am jucat 3-4 luni, dar am revenit mai puternică. Sunt gata să muncesc mai mult și să fac meciuri bune”, a declarat Simona Halep, cu umor, la interviul de la finalul partidei, conform gsp.ro.
Simona Halep ar fi putut avea o zi de pauză, vineri, la Australian Open. Dar ea a preferat să participe și la dublu feminin, alături de prietena sa, Gabriela Ruse (83 WTA). Ele au fost, însă, eliminate fără drept de apel de perechea alcătuită din românca Jaqueline Cristian și germanca Andrea Petkovic, scor 4-6, 0-6.
Perechile eliminate în primul tur primesc un premiu total de 30.050 de dolari australieni, adică19.000 de euro. Învingătoarele din primul tur vor încasa un cec de 41.500 de dolari australieni, aproximativ 26.300 de euro.
P