Simona Halep, despre noua regulă din turneele de Grand Slam. Fostul lider mondial se află în plină recuperare după accidentarea la coapsa stângă suferită la Indian Wells și agravată înainte de turneul din Miami. Românca, alături de colegele sale de circuit, vor juca după o regulă nouă ce se aplică setului decisiv în competițiile de Grand Slam. Astfel, la 6-6, se va juca un super tie-break până la 10 puncte. Simona Halep a comentat noua regulă, prilej cu care a oferit o replică spumoasă unui cunoscut jurnalist american.
Simona Halep, despre noua regulă din turneele de Grand Slam. Jucătoarea din Constanța se află în plină perioadă de recuperare după ruptura musculară suferită la coapsa stângă înainte de turneul din Miami. Ea a ales să meargă pentru acest lucru tot la Academia Mouratoglou din Franța, unde s-a antrenat și înainte de competițiile din SUA.
Halep și colegele sale de circuit vor juca în partidele din turneele de Grand Slam după o regulă nouă. ATP, WTA și ITF au anunțat schimbarea regulamentului de joc pentru cele patru turnee de Grand Slam, în privința stabilirii câștigătorului în setul decisiv. Astfel, dacă scorul va fi 6-6 în ultimul set, se va juca un super tie-break, până când un jucător va câștiga primul 10 puncte, cu condiția ca diferența să fie de 2 puncte.
Simona halep s-a declarat încântată de noua regulă, în condițiile în care nu va mai în pricol să joace si aproape 4 ore într-o partidă de Grand Slam. În turul 3 de la Australian Open 2018, Simona Halep a învins-o pe Lauren Davis, scor 4-6, 6-4, 15-13, după o luptă epuizantă, din punct de vedere fizic și psihic, purtată pe durata a trei ore și patruzeci și patru de minute de joc.
Halep a răspuns ironic unui cunoscut jurnalist american specializat în tenis, Ben Rothenberg, care a întrebat-o ce părere are despre modificarea adusă pentru seturile decisive.
„E ok, nu avem nevoie de meciuri de 3 ore și jumătate. E o regulă bună, sunt mulțumită. Sunt încântată că nu voi mai juca meciuri atât de lungi. Nu așteptam să joc din nou meciuri de 4 ore.
Sunt sigur că pentru tine a fost distractiv de urmărit, dar pentru mine, nu”, a fost replica Simonei Halep, care l-a înroșit pe Ben Rothenberg, într-o conferință de presă din timpul turneului de la Indian Wells, scrie sport.ro.
Simona Halep va reveni în competițiile oficiale la finalul lunii aprilie. Actualul număr 20 WTA se află pe lista participantelor la turneul WTA 1000 de la Madrid, programat să se desfășoare între 28 aprilie și 8 mai. Competiția din capitala Spaniei a fost vândută recent de Ion Țiriac către americanii de la IMG pentru 360 de milioane de euro.