Simona Halep revine pe teren luna aceasta. Fostul lider mondial s-a accidentat în semifinalele turneului de la Indian Wells. Ea nu a putut să mai ia startul în competiția din Miami, fiind detectată cu o ruptură la coapsa stângă, motiv pentru care i s-a recomandat o pauză de trei săptămâni. Simona Halep ratează câteva competiții, dar numele său apare pe tabloul principal al unui turneu ce va începe la sfârșitul acestei luni.
Simona Halep revine pe teren luna aceasta. Fostul lider mondial a suferit o accidentare la coapsa stângă la Indian Wells, ce s-a agravat înainte de startul în turneul din Miami. Astfel, jucătoarea din Constanța a fost nevoită să declare forfait și să ia o pauză de câteva săptămâni.
„Corpul meu are nevoie de timp pentru a se recupera și voi lua o pauză de trei săptămâni. Asta înseamnă că nu voi participa la Miami, Charleston și Fed Cup (n.r. – Billie Jean King Cup). În timp ce mă simt extrem de dezamăgită să împărtășesc aceste vești, sunt încrezătoare în urma unui început de an grozav și rămân motivată să fac tot posibilul pentru a fi pregătită pentru sezonul de zgură”, a scris Halep, printre altele, pe conturile de pe rețelele sociale, conform playsport.ro.
Simona Halep a ratat prezența la Charleston, singurul turneu ce se joacă pe zgură verde. Ea va absenta și de la partida din Fed Cup pe care echipa României o va disputa, pe 15 și 16 aprilie, împotriva Poloniei în fruntea căreia se află noul lider mondial, Iga Swiatek. Simona Halep se retrăsese deja din turneul de la Stuttgart, înainte de a afla că e nevoită să nu joace la Miami. Porsche Tennis Grand Prix are loc între 18-24 aprilie.
Actualul număr 20 WTA se află, în schimb, pe lista de participare a turneului de la Madrid, programat să se desfășoare între 28 aprilie și 8 mai. Competiția din capitala Spaniei a fost vândută recent de Ion Țiriac către americanii de la IMG pentru 360 de milioane de euro.
Simona Halep va avea adversare de top, lista de participare fiind impresionantă. De la startul turneului WTA 1000 nu vor lipsi Iga Swiatek, Paula Badosa, Barbora Krejcikova sau Aryna Sabalenka. De asemenea, Sorana Cîrstea, Emma Răducanu și Bianca Andreescu au prins câte un loc pe tabloul principal. Halep a câștigat turneul din capitala Spaniei de două ori, în 2016 și 2017. Anul trecut a fost eliminată în turul 3 de belgianca Elise Mertens.
Următoarea competiție pentru Simona Halep ar fi turneul de la Roma, ce are loc în perioada 9-15 mai și se numără, alături de cel de la Madrid, printre preferatele sale. Totuși, românca a suferit teribila accidentare la gamba stângă, de anul trecut, chiar în competiția din capitala Italiei, așa că amintirile nu mai sunt la fel de frumoase despre concursul pe care Halep l-a câștigat în 2020.
Pentru Simona Halep ar urma marea competiție de la Roland Garros, turneu de Grand Slam de la care a absentat anul trecut, tocmai din cauza accidentării suferite la Roma. Acesta va avea loc între 22 mai și 5 iunie, Halep triumfând pe zgura pariziană în 2018. Până la revenirea oficială în circuitul profesionist, Simona Halep și-a continuat recuperarea la Academia Mouratoglou din Franța, acolo unde s-a pregătit și înainte de turneele din SUA.