Simona Halep este criticată aspru de preşedinta Federaţiei Germane de Tenis. Ce a gafat românca noastră de a supărat-o atât de tare pe Barbara Rittner.
Simona Halep a fost aspru criticată de către preşedinta Federaţiei Germane de Tenis pentru lipsa de implicare pe care o arată în legătură cu cele mai importante probleme ale circuitului WTA. Barbara Rittner, în vârstă de 47 de ani, spune că este dezamăgită de comportamentul avut de ocupanta locului 2 mondial, care nu şi-a susţinut colegele mai slab cotate.
Mai exact, fosta jucătoare de tenis cu două titluri WTA în palmares, a dat de înţeles că lipsa prezenţei de spirit arătat de trei dintre cele mai importante jucătoare ale lumii, Ashleigh Barty, liderul mondial, Simona Halep, numărul 2 WTA şi Angelique Kerber, tripla campioană de Grand Şlam, este una la care nu se aştepta.
“În circuitul feminin avem puține personalități care se implică. Mă refer în special la Simona Halep și Ashleigh Barty, care sunt absente de la dezbateri, iar asta nu este eficient. Trebuie să înțeleagă ceva: au o responsabilitate față de circuit! De asemenea, Angelique Kerber ar trebui să se facă auzită”, a spus Barbara Rittner.
Tenisul feminin trece printr-o perioadă dificilă din cauza pandemiei de coronavirus.
De curând, Simona Halep a confirmat că va participa la Australian Open în 2021. Turneul se va desfăşura în perioada 8-21 februarie. Din păcate, românca nu a mai fost nominalizată anul acesta de către Asociaţia Jucătoarelor profesioniste de Tenis (WTA) la premiul de Favorită a fanilor, în ciuda faptului că aceasta a câştigat titlul în ultimii trei ani.
Cele patru candidate de anul acesta sunt poloneza Iga Swiatek, campioană de la Roland Garros, americanca Coco Gauff (16 ani), australianca Daria Gavrilova şi rusoaica Daria Kasatkina.
Problemele nu se opresc aici pentru Simona Halep. Jucătoarea de tenis se confruntă și cu probleme mari de sănătate, care în ultima vreme s-ar fi agravat semnificativ. La doar 17 ani, ea a fost diagnosticată cu hernie de disc, motiv pentru care are dureri cumplite mai mereu.
“Cel mai greu moment din cariera mea a fost când a trebuit să abandonez un meci din cauza durerilor. Se întâmplă să intri pe teren cu dureri, pe o scară de la 1 la 10, de 2, iar după câteva minute să ajungi la 8. Nu poți să mai controlezi nimic. E cumplit și frustrant”.