Simona Halep, aspru criticată de presa internațională. Fostul lider mondial a debutat cu mari speranțe în noul sezon. Dornică să se revanșeze pentru un 2021 de coșmar, din cauza accidentărilor, jucătoarea din Constanța chiar părea gata de un rezultat mare la Australian Open. Cu toate acestea, Simona Halep s-a oprit în optimile competiției, neputând nici măcar să-și egaleze performanța din ediția trecută când ajunsese în sferturile de finală.
Simona Halep, aspru criticată de presa internațională. Campioana română a început noul sezon dornică să se revanșeze pentru un 2021 catastrofal, în care a fost măcinată de accidentări. Iar soția lui Toni Iuruc chiar părea că va reuși să facă o figură frumoasă, mai ales după ce câștigat cel de-al 23-lea titlu din carieră, la Melbourne Summer Set 1.
Simona Halep a avut evoluții solide și în primele trei tururi de la Australian Open. Cu toate acestea, ea a pierdut în optimi în fața franțuzoaicei Alize Cornet (32 de ani, 61 WTA). Acesta era nu doar mai slab clasată decât românca în ierarhia mondială, dar nici nu ajunsese vreodată în sferturile vreunui turneu de Grand Slam.
Simona Halep a acuzat căldura excesivă de la ora partidei cu Cornet, declarând că, la un moment dat, „o dureau toate”.
„Îmi place să joc pe căldură, dar nu când e extremă. A fost foarte cald astăzi, m-a lovit căldura din primul set și nu m-am simțit bine. Am amețit la un moment dat, mi-a fost rău, mă dureau stomacul, ficatul, la un moment dat cam toate”, a spus Simona Halep pentru Eurosport.
La revenirea în țară, Simona Halep părea, însă, mulțumită de evoluțiile ei din Australia.
„Mă simt foarte bine după Australia şi am încredere că o să fie un an ok, dar nu am aşteptări la rezultat, am aşteptări să joc eu bine, să mă simt bine şi să dau tot ce am mai bun, pentru că am ajuns la o vârstă la care nu mai există presiunea rezultatului, doar să încerc să fac cât se poate de bine”, a spus Simona Halep la întoarcerea în România.
Dar Simona Halep a avut și alte probleme, în afară de cea a căldurii excesive din partida cu Cornet. Iar nemulțumirile sale s-au revărsat peste cuplul de antrenori Adrian Marcu – Daniel Dobre. Numărul 23 WTA i-a concediat pe amândoi, într-o mișcare bruscă și surprinzătoare, dar, cumva, specifică jucătoarei de 30 de ani.
Pe de altă parte, presa americană a analizat evoluțiile principalilor favoriți de la Australian Open, iar românca a fost trecută la capitolul „dezamăgiri”.
„Simona Halep părea pregătită să obțină ceva mai mult în acest Grand Slam, însă a eșuat. Una dintre cele mai mari dezamăgiri ale turneului”, a scris publicația tennisworldusa.org.
Acum, Simona Halep are ocazia de a avea rezultate mai bune în turneele ce urmează: Dubai (14-19 februarie), Doha (20-26 februarie), Indian Wells (9 – 20 martie), Miami (22 martie – 3 aprilie) și Charleston (4-10 aprilie), singura competiție ce are loc pe zgură verde și care va marca și debutul româncei în sezonul de zgură.