Simona Halep, anunţ de ultima oră despre participarea la US Open! Ce răspuns a dat imediat după finala câştigată la Praga

Simona Halep, anunţ de ultima oră despre participarea la US Open! Ce răspuns a dat imediat după finala câştigată la Praga
A venit vremea răspunsurilor pentru Simona Halep. Trebuie să anunțe dacă va participa la US Open 2020

Simona Halep a câştigat al 21-lea titlu WTA al carierei, la Praga, după 6-2, 7-5 în finala cu Elise Mertens. A fost un succes care cu siguranţă face minuni pentru moralul jucătoarei din România. Iar fanii aşteaptă acum decizia legată de participarea la US Open 2020. Simona a promis că va da un răspuns după turneul de la Praga. Dar imediat după finală a mai cerut răgaz pentru încă o zi.

Ce a spus Simona Halep despre participarea la US Open! Când va face anunţul

„Mâine voi lua o decizie. Acum e prea devreme să vă spun. Vreau să mă bucur de această victorie, apoi mă voi gândi la US Open. A fost una dintre cele mai frumoase săptămâni din viața mea, chiar dacă nu am fost la cel mai ridicat nivel. M-am bucurat enorm să fiu din nou pe teren, după o perioadă atât de lungă de pauză„, a declarat Simona Halep la conferinţa de presă de după finala cu Elise Mertens.

Simona Halep s-a înscris pentru turneul de Grand Slam de la New York, dar a precizat de atunci că o decizie nu a fost luată încă. A promis că va da un răspuns final după turneul de la Praga, deci ora adevărului a sosit. Simona se teme să călătorească în SUA din cauza problemelor legate de pandemia de coronavirus.

Simona Halep, avantaje şi dezavantaje legate de participarea la US Open 2020

Dacă va accepta să participe la US Open, 31 august – 13 septembrie, Simona ar mai avea foarte puțin timp să pregătească Roland Garros. Mai ales în condițiile în care ar fi nevoită să stea în carantină la revenirea în Europa. Ceea ce ar însemna că nu ar putea să participe la turneul Premier 5 de la Roma. În cazul în care sare peste New York, Simona Halep ar putea avea o nouă pauză prelungită. Ar urma să revină pe teren abia pe 20 septembrie, pentru turneul de la Roma.

Mai mulți jucători de top au anunțat deja că nu vor merge la US Open 2020. Liderul clasamentului WTA, Ashleigh Barty, a fost printre primele care au declinat invitația. Ceea ce înseamnă că Simona Halep ar fi cap de serie numărul 1 la New York dacă va alege să călătorească în SUA. Campioana de anul trecut de la Flushing Meadows, Bianca Andreescu, nu își va putea apăra trofeul. A ales să nu participe din cauza problemelor medicale. La fel se întâmplă și cu Roger Federer.

Pe tabloul masculin, Novak Djokovic a confirmat în această săptămână că va fi prezent la US Open. În timp ce Rafael Nadal a ales să nu meargă la New York. Ibericul preferă să se pregătească pentru un nou titlu la Roland Garros, competiție care va lua startul la doar două săptămâni după finala de la Flushing Meadows.

Pentru ediția din acest an a US Open, premiile au fost diminuate considerabil. Dar rămân la un nivel foarte ridicat. 3 milioane de dolari se acordă pentru fiecare dintre învingătorii de la probele de simplu. Bianca Andreescu și Rafael Nadal, cei care s-au impus în 2019, au primit 3.850.000 de dolari de fiecare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI