Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, numărul 3 WTA, se pregătește să revină în teren după accidentare, însă în viața personală totul merge perfect.
Simona Halep are o relație de dragoste cu Toni Iuruc, și totul a fost dus la un alt nivel, de vreme ce Simona Halep a fost cerută de soție. Astfel, cei doi le-au arătat mai multor prieteni o fotografie în care jucătoarea noastră de tenis purta inelul pe care l-a primit de la iubitul ei.
De precizat este că Toni Iuruc, în vârstă de 42 de ani este un milionar machidon, care a mai fost căsătorit de două ori. Cei doi au apărut prima dată împreună după finala câștigată la Wimbledon, în 2019. Deși de atunci s-au afișat de mai multe ori împreună, au preferat să mențină secrete planurile lor de viitor.
În urmă cu aproximativ un an, Simona Halep vorbea de viața personală, despre planurile de viitor și despre ce își dorește să realizeze.
„Îmi doresc ceea ce mi se întâmplă acum, ceea ce am acum, o liniște sufletească, o bucurie interioară și oameni frumoși alături de mine, cu care petrec mult timp, care mă ajută să mă simt bine și mă protejează. Sigur că mă văd cu copii, ziua aceea cu siguranță va fi, îmi doresc o familie fericită și destul de mulți copii”, spunea Simona Halep la Antena Stars
Amintim că Simona Halep s-a accidentat la gambă pe data de 12 mai, atunci când a și abandonat în turul II al turneului de la Roma, în meciul cu nemțoaica Angelique Kerber (33 de ani, 26 WTA), la scorul de 6-1, 3-3. Simona Halep a anunțat însă că va merge la Bad Homburg Open, un turneu pe iarbă de categorie 250, competiție care va avea loc în Germania și se va desfășura în 20 și 26 iunie. La start vor lua parte nume ca Petra Kvitova sau Angelique Kerber.
Printre planurile personale ale Simonei Halep se numără acela de a se muta luna aceasta, alături de logodnic, într-o vilă din cartierul bucureștean Primăverii, potrivi click.ro.
„S-ar putea ca o cununie civilă să fie chiar înainte de Roland Garros, să fie o petrecere restrânsă, în familie. Apoi, când deja se va fi terminat nebunia cu coronavirusul, Simona și Toni vor pregăti petrecerea cea mare. Dar, cel mai probabil, lucrurile astea se vr întâmpla anul viitor, mai ales că ea ar avea destul de mulți invitați din străinătate pe care ar fi absurd să îi țină în carantină, pentru eveniment, înainte. Așa că, Simona și Toni vor avea, de fapt, o nuntă cum și-au dorit: una pentru familie, intimă, cu doar cei foarte apropiați, și una demnă de o campioană mondială, dar reprogramată”, spunea Simona Halep.