05 iul. 2022 | 11:00

Secretul unui creier sănătos. Recomandările clare ale doctorului Vlad Ciurea

Sănătate
Secretul unui creier sănătos. Recomandările clare ale doctorului Vlad Ciurea
Specialiștii vorbesc despre secretul unui creier sănătos

Astăzi vorbim despre secretul unui creier sănătos. În unele cazuri, uitarea ocazională de a plăti o factură sau de a reaminti un cuvânt, pot fi așteptate la orice vârstă. Dar, când vorbim de creier, poate să apară declinul cognitiv. Genul acesta de afecțiuni nu sunt o parte naturală a îmbătrânirii. Mai ales când vine vorba de creier. Specialiștii au tot felul de recomandări referitoare la cum să avem un creier sănătos. Printre acestea sunt și recomandările clare ale doctorului Vlad Ciurea.

Specialiștii vorbesc despre secretul unui creier sănătos

Creierul uman este unul din marile mistere și astăzi. Deși există tot felul de studii și cercetări, creierul rămâne totuși un mare secret. Specialiștii spun că  mintea, ca și corpul fizic, este întotdeauna capabilă să se schimbe în bine sau în rău. Iar gradul și natura acestei schimbări au mai puțin de-a face cu vârsta și mai mult cu acțiunea.

Este binecunoscut faptul că, dacă te antrenezi în mod constant, poți îmbunătăți performanțele corpului tău. De exemplu, cu un program de antrenament corect, puteți îmbunătăți viteza cu care alergi câțiva kiloemtri sau poți crește cantitatea de greutate pe care o ridic.

Cu toate acestea, dacă nu faci exerciții fizice și petreci ore în șezut în fiecare zi, acest lucru va duce la implicații negative asociate asupra sănătății, cum ar fi un risc mai mare de accident vascular cerebral, au arătat studiile.

Ceea ce mulți oameni nu realizează este că, la fel ca și corpul, performanța minții se îmbunătățește cu un antrenament adecvat și consecvent. De asemenea, atunci când nu i se oferă un stimulent suficient, creierul  devine mai puțin capabil să atingă niveluri optime și mai susceptibil la declin, spune doctorul Vlad Ciurea.

Care sunt recomandările clare ale doctorului Vlad Ciurea

Specialiști în neuro, printre care și doctorul Vlad Ciurea, vorbesc de lucruri, pe care, în mod normal le facem. Dar, conform medicului, nu întotdeauna cum trebuie. În același timp, medicul face și anumite recomandări. Vorbește despre ce ar trebui să-i dăm creierului pentru a-l meține sănătos și activ.

„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea.

Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul.”, spune medicul Vlad Ciurea.

Medicul mai spune că avem puterea de a ne antrena mintea pentru o acuitate sporită. Astfel putem contribui la protejarea creierului de degenerare în viitor.

Una din recomandările specialistului spune că „Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme. Să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație.”

Când vine vorba de antrenarea creierului, corpul este o parte esențială a formulei. Exercițiul fizic este cel mai important lucru pe care îl poate face oricine pentru a îmbunătăți funcția creierului și rezistența la boli, potrivit lui Vlad Ciurea.

Expresia „folosește-l sau pierde-l” se aplică atât corpului, cât și creierului. Jocurile online pentru creier care implică antrenamentul de viteză ne ajută să vă mențineți mintea ascuțită.

A ne menține creierul ager înseamnă a-l menține activ, și ăsta este secretul unui creier sănătos. În cartea sa, un celebru medic neuro, Sanjay Gupta, face referire la un studiu francez de aproape o jumătate de milion de persoane, care arată că cei care s-au pensionat la 65 de ani au avut un risc cu 15% mai mic de a dezvolta demență decât cei care s-au pensionat cu cinci ani mai devreme.

Parteneri
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Redactia.ro
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3 ori în timpul verii. Recolta va fi dublă, iar legumele mari și sănătoase
Click.ro
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
Digi24
Meghan Markle a făcut senzație în Nigeria cu rochia ei! Cum a apărut îmbrăcată soția Prințului Harry / FOTO
Unica.ro
Filmul care rupe netul. Netflix dă lovitura cu un thriler profund
EVZ.ro
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a transmis clarvăzătoarea: „Nu este timpul...” / FOTO
Spynews
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Capital.ro
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români: "Trecem la tipărirea deciziilor!"
Antena 3
După 12 ani, se întoarce la PRO TV. A bătut din nou palma cu postul TV din Pache Protopopescu și a dat lovitura. Primele declarații: „Tot felul de neajunsuri și neînțelegeri..”
Avantaje
S-a aflat cu CÂND CRESC PENSIILE! Daniel Baciu a ANUNȚAT
Mediaflux
BOMBĂ! A apărut femeia cu care Traian Băsescu a avut o relație de DRAGOSTE
Stiri din Lume
Cât de bine arată Loredana Groza la vârsta de 53 de ani. Cum s-a afișat artista / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă dacă lucrezi sau speli când ai cruce neagră sau cruce roșie în calendar. Ce spune biserica
Realitatea.net
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această zi sfântă, Vinerea Luminată
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro