În perioada mai rece a anului, gospodinele se îndreaptă către rețete mai bogate în sosuri și calorii, precum tocănițe, supe, ciorbe, plăcinte și alte delicii, pe gustul celor mici și celor mari. Cum prepari cel mai delicios ostropel de pui. Care este ingredientul care îi dă un plus de savoare.
După ce ai făcut rost de toate ingredientele necesare, te poți apuca de rețeta propriu-zisă. Așadar, pentru început, vei porționa puiul și îl vei rumeni în ulei bine încins, până când capătă o nuanță aurie.
Gospodinele îți recomandă să folosești și un capac, pentru a acoperi tigaia. Dacă vei respecta acest truc, atunci puiul va fi mai bine făcut în interior și va căpăta un gust mult mai intens.
În același ulei bine încins, după ce ai scos puiul, trebuie să călești usturoiul și roșiile decojite, pe care le-ai tăiat, în prealabil, în formă de cubulețe.
Citește și Ostropel de pui cu sos cremos de roșii și mămăliguță. Reţeta simplă cu gust de copilărie
Vei presăra sare și piper, după gust. Din aceste ingrediente vei obține un sos gustos de roșii, în care vei adăuga puiul, ulterior.
Lași preparatul pentru aproximativ cinci minute, ca să se îmbine puiul și roșiile, amestecând ușor. Mai departe, vei opri focul și vei adăuga verdeața. În funcție de preferințele fiecăruia, ostropelul de pui se poate servi cu mămăligă fierbinte sau rece ori simplu, cu pâine și brânză.
Ca un mic sfat, experții în arta culinară îți recomandă să lași roșiile în apă clocotită, pentru a le putea descoji mai ușor. Vei vedea cum pielițele vor cădea, pur și simplu, dacă urmezi acest pas.
Secretul pentru un ostropel delicios este să pui o lingură de făină în uleiul încins, înaintea roșiilor și a usturoiului. În acest fel, sosul ostropelului de pui va căpăta o consistență mai densă, iar gustul va fi unul unic. Este foarte important să amesteci constant, pentru ca mâncarea să nu se prindă de fundul cratiței.