Andra a fost invitata lui Mihai Morar în podcastul său, unde a vorbit despre relația sa cu Cătălin Măruță. Artista a spus tot ce simte atunci când soțul ei, Cătălin Măruță, o strânge în brațe.
Andra spune că relația lor s-a transformat în timp și că au ajuns la un alt nivel de iubire. Ea spune că mângâierile lui Cătălin Măruță sunt ”vindecătoare”, și că ele se simt așa cum sunt, de regulă, atingerile mamei.
”Am trecut la un alt nivel de iubire. Până acum eram înnebunită să ne strângem în brațe și să ne pupăm, tot timpul, dar acum… Și acum îmi place asta. Înainte simțeam că mă iubește doar dacă mă ia înbrațe sau îmi spune. Acum, doar dacă se uită la mine într-un fel eu știu că privirea aia îmi spune multe lucruri. Nu am crezut că pot să iubesc așa și că, în momentul în care acest bărbat pune mâna pe mine, să simt ca atunci când mama punea mâna pe mine.
Nu vreau să se înțeleagă greșit. Știi când simți că atunci când pune mama mâna pe tine te vindeci de toate bolile, că nu mai ai nimic, că îți dă o energie, asta simt când Cătălin pune mâna pe mine. Simt că mi-e bine, că nu mai am nevoie de nimic.
Și asta s-a întâmplat în timp. L-am iubit de la început, dar nu am știut că se poate transforma în chestia asta, în sentimentul ăsta pe care îl simt acum. Unii o să zică că exagerez. Surorile mele de fiecare dată când plecăm în vacanță îmi spun că eu le fac ceartă în casă, pentru că eu îmi iubesc atât de mult soțul și atât de mult îl respect și îmi doresc să-i fie bine și să-l văd zâmbind și el pe mine”, a mărturisit Andra despre Cătălin Măruță, în podcastul realizat de Mihai Morar.
De altfel, Andra și Cătălin Măruță au menținut, de-a lungul timpului, o relație extrem de strânsă și de frumoasă. Ei au și doi copii, pe nume David și Eva.
Tot în podcastul lui Mihai Morar, Andra a vorbit și despre mama sa, ființa importantă din viața sa.
„Mama este o persoană extrem de emotivă. Se consumă foarte mult pentru că-mi simte mie emoțiile. Emoții pe care eu nu le arăt neapărat, fricile mele ea le simte. Mama a simțit tot de fiecare dată și nu puteam să cânt dacă mă uitam la ea pentru că mă bușea plânsul. De-asta, la fiecare concert, o puneam în spate de tot. Să nu o văd. (…). Ea este icoana mea, este bunătatea de pe Pământ. Mama este omul care ne-a adunat”, a declarat Andra în podcastul lui Mihai Morar de pe Youtube.