10 iul. 2020 | 13:51

Secretul Adelei Popescu. Ce se întâmplă în relația cu Radu Vâlcan

Monden
Secretul Adelei Popescu. Ce se întâmplă în relația cu Radu Vâlcan
Secretul Adelei Popescu. Ce se întâmplă în relația cu Radu Vâlcan

Adela Popescu s-a înțeles de minune cu Radul Vâlcan încă de la începutul relației, întrucât amândoi aveau un scop comun. Scopul comun era întemeierea unei familii, astfel încât totul a mers perfect. Prezentatoarea TV declară că are o căsnicie de invidiat.

Secretul Adelei Popescu. Cum merge relația cu Radu Vâlcan

Adela Popescu are o căsnicie perfectă, scrie viva.ro. Are un soț pe care îl iubește și doi copii minunați. Prezentatoarea emisiunii Vorbește lumea a povestit care este secretul unei cîsnicii perfecte.

Ne-am întâlnit într-un moment foarte bun, amândoi ne doream o familie, eram pregătiți pentru a face acest pas. Și, pe lângă asta, când ai un scop comun, indiferent care ar fi (să termini un proiect, să ai o familie), și ambii parteneri își doresc aceleași lucruri, nu are cum să nu iasă. Ăsta e combustibilul care ne ajută să ne îndeplinim scopul: să avem o familie frumoasă, să păstrăm ce e frumos între noi, să ne creștem copiii cât mai bine și mai echilibrat”, a precizat Adela Popescu.

Secretul Adelei Popescu. Ce se întâmplă în relația cu Radu Vâlcan

Secretul Adelei Popescu. Ce se întâmplă în relația cu Radu Vâlcan

Cum se descurcă Radu Vâlcan în rolul de tată

Vedeta TV a povestit care este rolul lui Radu Vâlcan ca și tată și cît de des intervin păreri contradictorii în ceea ce îi privește pe băieți.

Vorbesc cu anumite cunoștințe și le aud când spun că soții nu sunt foarte implicați sau că nu au ajutor. Și atunci mă simt foarte norocoasă… Radu este un tată extraordinar de protector, tot timpul își dorește să-și petreacă timp cu ei. Deja cu Alexandru, de când a crescut, au activități de băieți: merg cu bicicleta, la tiroliană… Am un sprijin total în el”, a spus Adela Popescu.

Cum menține Adlea Popescu flacăra vie în cuplu

Prezentatoarea de la PRO TV a povestit cum reușete să mai aibă timp și pentru ea. De asemenea, a povestit cum reușește ca relația dintre ea și Radu Vâlcan să nu se răcească. ”Ne facem timp și pentru noi, cred că e foarte important.

Spre exemplu, în această perioadă, după 19.30, cei mici mergeau la somn și noi ne puneam un pahar de vin și ne uitam la un film sau doar stăteam de vorbă. Era momentul nostru de relaxare, de a povesti despre cum ne-a fost ziua sau doar de a ne relaxa împreună”, a mai spus Adela Popescu.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
Cum să păstrezi sarmalele proaspete și gustoase timp de 6 luni. Vor fi la fel de bune ca în prima zi
Click.ro
„Ar trebui să spun ultimele cuvinte?” Mesajul trimis familiei de un pasager al avionului Jeju Air, chiar înainte de prăbușire
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
După 2 soții, acum se iubește cu un bărbat! Cum i-au surprins fotografii pe cei doi. Imaginile fac înconjurul internetului / FOTO
Unica.ro
Noi schimbări pe piața asigurărilor. Românii care riscă amenzi dure
EVZ.ro
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews
Așa scăpăm de Călin Georgescu. Ion Cristoiu aruncă bomba: S-a îmbolnăvit!
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru 5 MILIOANE de PENSIONARI! CIOLACU a CONFIRMAT!
Mediaflux
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro